În această seară, în intervalul orar 22.00 – 6.00, SC Salubris va acționa cu dezinfectant pe străzile Vasile Lupu, Dudescu, Ciurchi, Han Tătar, Sarmisegetuza, Splai Bahlui Mal Drept, Dr. Nicolae Vicol, Tăcuta, Toma Cozma, Sf. Lazăr, Elena Doamna, Moara de Vânt și Brândușa, șoselele Iași – Voinești, Galata și Arcu, bulevardul C. A. Rosetti și stradela Moara de Vânt. De asemenea, informează Biroul de presă al Primăriei, angajații municipalității vor mai interveni în cartierele Aviației, Păcurari (începând cu strada Petru Poni și continuând cu străzile și aleile dintre strada Păcurari și strada Toma Cozma, până la șoseaua Varianta Rediu), Gară (între liniile de tren și strada Străpungerea Silvestru, până sub Pasajul Octav Băncilă), Moara de Foc (între linia de tren și strada Moara de Foc, până la Moara 1 Mai), Canta (între linia de tren și strada Canta, de la Moara 1 Mai și până la rondul de tramvai Canta) și Garabet Ibrăileanu. Programul de dezinfectare a străzilor, trotuarelor și aleilor care nu sunt încadrate ca spații verzi cu dezinfectanți pe bază de hipoclorit de sodiu are loc zilnic, în intervalul orar 22.00 – 6.00. Acțiunea este făcută în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 8 din 23 martie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași. Produsul biocid poate fi utilizat conform adresei Direcției de Sănătate Publică Iași nr. 8.350/18 martie 2020. Programul de dezinfectare completează programul normal de spălare a străzilor, trotuarelor și aleilor cu apă și, după caz, detergent. (E.M.)