Kelemen Hunor:Parlamentul trebuie să aibă un rol important, mai ales în această perioadă de situaţie de urgenţă

Premierul Ludovic Orban va primi o nouă invitaţie pentru a se întâlni cu liderii partidelor parlamentare, în condiţiile în care marţi a lipsit de la o astfel de întâlnire în care s-au discutat măsuri importante pentru români, în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat pentru AGERPRES preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

„A fost o iniţiativă binevenită – să existe un dialog între Guvern şi Parlament şi între liderii partidelor politice din Parlament. Cu excepţia liderului PNL (Ludovic Orban – n.r.), toţi au fost prezenţi online. Am discutat despre situaţia actuală, cu accente marcante asupra situaţiei din sistemul sanitar şi bineînţeles şi despre consecinţele epidemiei în plan economic şi deciziile care trebuie luate sau care au fost votate în Parlament sau luate la nivel de Guvern – insuficiente, până la urmă, şi lipsite de curaj, cred eu. Am discutat despre necesitatea acestui dialog permanent săptămânal şi am constatat cu toţii că cei de la Guvern nu prea doresc să dialogheze cu Parlamentul, ceea ce nu este bine. De aceea, vom transmite încă odată o invitaţie către preşedintele PNL, premierul României, domnul Ludovic Orban, prin care îl rugăm să vină şi el la aceste discuţii online. Dacă nu poate, să aibă un delegat, cineva din conducerea PNL, fiindcă aici este vorba despre o mână de ajutor, intenţia de a ajuta Guvernul, nu este vorba despre o dispută politică, despre critici, despre astfel de chestiuni”, a afirmat marţi Kelemen Hunor.

El a subliniat că, în continuare, Parlamentul trebuie să aibă un rol important, mai ales în această perioadă de situaţie de urgenţă.

„Au existat şi câteva propuneri concrete, dar trebuie să vedem la o discuţie viitoare cum putem să le ducem mai departe, cum vom aproba, cu ce amendamente, ordonanţele aprobate de Guvern 30, 32, 37 – toate sunt legate de situaţia economică şi de ajutorul care trebuie dat atât firmelor mici şi mijlocii, dar mai ales acelor persoane care rămân fără locuri de muncă. Trebuie să vedem ce facem cu medicii de familie, pentru că ei rămân o categorie vulnerabilă în continuare şi nu au fost incluşi în prevederile care vizează ceilalţi medici şi asistenţi medicali. (…) Este important să continuăm acest dialog, pentru că este o perioadă în care este nevoie de astfel de întâlniri şi mai ales este nevoie de solidaritate şi să lăsăm la o parte celelalte dispute politice până când se va termina această pandemie”, a precizat liderul UDMR. AGERPRES