Începând de miercuri, 8 aprilie, şi până sâmbătă, 11 aprilie, între orele 7.00 și 18.00, echipele SC Citadin vor face reparații, în funcție de condițiile meteorologice, la trotuarele și carosabilul de pe strada Plantelor. În perioada menționată traficul rutier pe acest tronson va fi oprit. În timpul lucrărilor pe artera respectivă va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei. (E.M.)