77.499 cutii de Euthyrox 50 mcg şi 59.315 cutii de 25 mcg, din Germania, vor fi livrate în ţară pe 13 – 14 aprilie

Un număr de 77.499 cutii de Euthyrox 50 mcg şi 59.315 cutii de 25 mcg, loturi care deja au fost eliberate din Germania, vor fi livrate în ţară pe 13 – 14 aprilie, informează miercuri Ministerul Sănătăţii.

Având în vedere disponibilitatea scăzută a medicamentului Euthyrox pe piaţa din România, la solicitarea ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România au avut întâlniri cu reprezentanţii companiei producătoare, cu distribuitorii en-gros şi reprezentanţii Colegiului Naţional al Farmaciştilor, se arată într-un comunicat al MS transmis AGERPRES.

Astfel, compania producătoare a anunţat că, în depozitele din România, au fost aduse în data de 31 martie un număr de 140.122 cutii de Euthyrox 100 mcg. Dintre acestea, 54.240 cutii au fost deja distribuite. În 13 – 14 aprilie vor fi livrate alte 77.499 cutii de Euthyrox 50 mcg şi 59.315 cutii de Euthyrox 25 mcg, loturi care deja au fost eliberate din Germania, precizează sursa citată.

Ministerul Sănătăţii le cere pacienţilor să nu facă stocuri de medicamente şi să nu le utilizeze fără acordul medicului curant.

Totodată, MS mulţumeşte Colegiului Farmaciştilor din România pentru colaborare şi adresează rugămintea către farmacii de a elibera aceste produse numai pe baza prezentării documentelor medicale.

Euthyrox este un medicament utilizat de pacienţii cu afecţiuni tiroidiene. AGERPRES