POEM TIP VENTILATOR (V)

 

RUGĂCIUNE LA MARGINEA PATULUI

 

Prizonier devin fără să mă iau în seamă.

Cade din mine tăcerea

când

mii de cioburi se aștern sub tălpile goale

sub tălpile astfel sângerânde

din ranile cărora

înfloresc macii și înfrângerile,

șoapta pe marginea strigătului de durere

ca o lebădă uitată în cântec…

 

există un dușman necunoscut

și în același timp

fioros, sadic și neîndurător

există o lume infinitezimală

în care măreția  nu mai contează

puricele pune la pământ elefantul

cu aceeași ușurință

cu care scriu aceste fapte de vitejie

pierdute în singurătatea fiecăruia…

 

suntem singuri

așteptăm să ne bată pe umăr

coasa șterge câmpul de iarbă

în urma căreia

se simte botul zemos al vitelor

sau poate să fie lacrima dezbrăcată

de rugăciunea

de la marginea patului.

 

ADI CRISTI