RUGĂCIUNE LA MARGINEA PATULUI
Prizonier devin fără să mă iau în seamă.
Cade din mine tăcerea
când
mii de cioburi se aștern sub tălpile goale
sub tălpile astfel sângerânde
din ranile cărora
înfloresc macii și înfrângerile,
șoapta pe marginea strigătului de durere
ca o lebădă uitată în cântec…
există un dușman necunoscut
și în același timp
fioros, sadic și neîndurător
există o lume infinitezimală
în care măreția nu mai contează
puricele pune la pământ elefantul
cu aceeași ușurință
cu care scriu aceste fapte de vitejie
pierdute în singurătatea fiecăruia…
suntem singuri
așteptăm să ne bată pe umăr
coasa șterge câmpul de iarbă
în urma căreia
se simte botul zemos al vitelor
sau poate să fie lacrima dezbrăcată
de rugăciunea
de la marginea patului.
ADI CRISTI