Nelu Tătaru estimează că stocurile Unifarm şi echipamentele sanitare pe care România le va primi vor acoperi necesarul unităţilor spitaliceşti pentru una-două luni

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, estimează că stocurile Unifarm şi echipamentele sanitare pe care România le va primi în următoarele două zile vor acoperi necesarul unităţilor spitaliceşti pentru una-două luni.

El a făcut această precizare în debutul şedinţei de Guvern, răspunzând unei întrebări din partea prim-ministrului Ludovic Orban.

„În funcţie de evoluţia din perioada următoare, între una şi două luni. Domnul Adrian Ionel (directorul Unifarm – n.r.) dădea o versiune pentru două luni, două luni şi jumătate. Eu aş merge pentru o lună, o lună şi jumătate”, a spus Tătaru.

„Asta înseamnă că trebuie să continuăm achiziţiile şi, mai ales, să dăm drumul la producţie”, a replicat Orban.

De asemenea, premierul a cerut ca, începând de luni, capacitatea de testare să depăşească 5.000 de probe pe zi.

„În acest moment, aparatura poate face 4.890 de teste. Noi facem 3.787 de teste, fiindcă e şi partea umană. Sunt laboratoare care sunt rodate, care au rutină în testare. Sunt puncte noi care, chiar dacă au capacitate mare a aparatului, nu fac atât”, a explicat Tătaru.

 

Imagine: Guvernul României


Potrivit ministrului, Unifarm are în stoc 334.300 măşti chirurgicale, 136.900 mănuşi nepudrate, 181.910 combinezoane de protecţie, 18.614 recoltoare, 22.628 teste, 16 extractoare automate.

„Avem în stoc şi au fost dirijate astăzi 3.500 de cutii de Plaquenil; mâine vin 4.000 de cutii de Kaletra, pe care le dirijăm. Menţionez că dirijăm către fiecare spital dublul numărului de pacienţi, ca şi cantitate, pentru tratament”, a spus el.

Tătaru a adăugat că ministerul a primit un transport de două milioane de măşti FFP2 care vor fi transmise în teritoriu, iar vineri şi sâmbătă vor sosi alte patru transporturi.

„În aceste patru transporturi avem 3 milioane de măşti FFP; 2,7 milioane de mănuşi de examinare; 84.000 de mănuşi de protecţie; 37.800 de combinezoane; 20.500 de ochelari de protecţie. Vor veni pe 10 şi pe 11”, a transmis el. AGERPRES