Suma totală strânsă până astăzi în contul fondului de solidaritate destinat susținerii măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19, înfiinţat la propunerea primarului Mihai Chirica este de 32.009 lei. „Este un gest de responsabilitate și sprijin pe care, în nume personal, l-am făcut pentru a susține tot acest efort pe care comunitatea noastră trebuie să îl facă în această perioadă atât de dificilă. Le mulțumesc tuturor consilierilor locali care mi s-au alăturat, după cum le mulțumesc tuturor ieșenilor și nu numai, care vor decide să o facă de acum înainte. Sunt, de asemenea, recunoscător tuturor persoanelor, companiilor și instituțiilor care, prin fonduri sau produse, sunt alături de municipalitate și, mai ales, față de instituțiile medicale care sunt direct implicate în gestionarea pandemiei”, a declarat primarul Mihai Chirica. Propunerea privind înfiinţarea fondului de solidaritate destiant susţinerii măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei cu noul coronavirus, lansată de primarul Mihai Chirica, a fost aprobată cu unanimitate de voturi de plenul Consiliului Local, în cadrul şedinţei din 31 martie, desfăşurată în sistem online. Primii donatori ai fondului, pentru care au fost create o adresă specială de e-mail și un cont bancar dedicate, au fost primarul Mihai Chirica și 17 dintre cei 27 de consilieri locali. Având în vedere legislația privind protecția datelor cu caracter personal, numele celor 17 consilieri locali care au donat bani vor fi publicate imediat ce aceștia își vor da acordul în acest sens. Sumele de bani pentru fondul de solidaritate pot fi virate in următorul cont: Beneficiar: Municipiul Iași, CF: 4541580, IBAN: RO59TREZ40621370201XXXXX, Explicații: Fond Solidaritate COVID 19. Sumele strânse vor fi folosite pentru dotări și cerințe speciale ale spitalelor din Municipiul Iași și, respectiv, pentru susținerea unor măsuri de ajutor social pentru persoanele vulnerabile. Mai multe detalii pot fi solicitate la adresa de e-mail: fondulsolidaritatea@primaria-iasi.ro. (E.M.)