Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. În conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, punctele 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1340/2001, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova,
DISPUNE:
1. Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, pentru motivarea financiară a personalului implicat în supravegherea, controlul și tratamentul infecției COVID19, pe perioada stării de urgență, se stabilește:
1.1. spor lunar de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate în mărime de până la un salariu de bază: personalului Agenției Naționale de Sănătate Publică, personalului instituțiilor medicale, inclusiv personalului detașat, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, antrenat nemijlocit în acțiuni de prevenire, control și tratare a infecției COVID-19;
1.2. mărimea concretă a sporului se stabilește de către conducătorul instituției, în funcție de aportul și profesionalismul angajatului în vederea prevenirii, controlului și tratării infecției COVID-19;
1.3. sporul de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate constituie parte a salariului și se include în calculul salariului mediu în toate cazurile de aplicare;
1.4. sporul de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate acordat nu participă la formarea salariului lunar pentru calcularea diferenței de salariu și nu se include în limita părții variabile a salariului lunar.
2. Prin derogare de la prevederile art. 104 alin. (5) din Codul Muncii nr. 154/2003, pe perioada de acțiune a stării de urgență nu se limitează munca suplimentară prestată în afara duratei normale a timpului de muncă pentru personalul Agenției Naționale de Sănătate Publică, personalul instituțiilor medicale, inclusiv detașat, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, antrenat nemijlocit în acțiuni de prevenire, control și tratare a infecției COVID-19.
3. Prin derogare de la prevederile art. 157 alin. (2-1) din Codul Muncii nr. 154/2003, pe perioada de acțiune a stării de urgență orele de muncă suplimentară prestată în afara duratei normale a timpului de muncă pentru personalul Agenției Naționale de Sănătate Publică, personalului instituțiilor medicale, inclusiv detașat, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, antrenat nemijlocit în acțiuni de prevenire, control și tratare a infecției COVID-19, se calculează în mărime ordinară, cu aplicarea sporului de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate.
4. Prin derogare de la prevederile art. 71 şi art. 72 din Codul Muncii nr. 154/2003, salarizarea lucrătorilor medicali detașați în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești destinate internării pacienților care întrunesc criteriile definiției de caz pentru COVID-19, desemnate prin ordinele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale se va efectua pe deplin de către angajatorii de la locul de serviciu/de muncă de bază, cu achitarea integrală a tuturor drepturilor salariale lucrătorilor detașați, conform contractelor de muncă încheiate şi legislației în vigoare.
5. Pe perioada de acțiune a stării de urgență se stabilește:
5.1. supliment în mărime de 50% la salariul de funcție pentru motivarea financiară a personalului din cadrul asistenței medicale urgente prespitalicești, implicat în acordarea asistenței medicale pacienților cu COVID-19, în baza definiției de caz contact/suspect/probabil/confirmat;
5.2. supliment în mărime de până la 50% la salariul de funcție pentru motivarea financiară a personalului din cadrul asistenței medicale primare implicat nemijlocit în acordarea asistenței medicale pacienților cu COVID-19, în baza definiției de caz contact/suspect/probabil/confirmat, în limita resurselor financiare disponibile.
6. În vederea susţinerii activităţii de întreprinzător pentru atenuarea efectelor negative generate de situaţia epidemiologică (COVID-19) asupra economiei, se instituie mecanismul de subvenţionare după cum urmează:
6.1. Subiecţii subvenţiei sunt întreprinderile şi organizaţiile necomerciale, rezidenţi ai Republicii Moldova, care au instituit şomaj tehnic şi/sau staţionare, conform prevederilor art.80 şi 801 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003;
6.2. Mărimea subvenţiei:
6.2.1. pentru subiecţii subvenţiei care şi-au sistat total sau parţial activitatea în conformitate cu deciziile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau cu dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova se acordă o subvenţie în mărimea sumei achitate a impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală datorate de angajator şi salariat aferent indemnizaţiei/salariului acordat salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic şi/sau staţionare;
6.2.2. pentru subiecţii subvenţiei care şi-au sistat total sau parţial activitatea, alţii decât cei specificaţi la subpunctul 6.2.1., se acordă o subvenţie în mărime de 60% din suma achitată a impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală datorate de angajator şi salariat aferent indemnizaţiei/ salariului acordat salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic şi/sau staţionare;
6.2.3. subvenţia se acordă pentru salariaţii aflaţi în şomaj tehnic şi/sau staţionare angajaţi până la data de 1 martie 2020;
6.2.4. suma subvenţiei prevăzută la subpunctul 6.2.1., calculată la nivel de salariat per zi de şomaj tehnic sau staţionare, nu va depăşi suma calculată a impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurări obligatorii de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală datorate de angajator şi salariat aferent salariului pentru luna februarie 2020 per zi lucrătoare;
6.2.5. suma subvenţiei prevăzută la subpunctul 6.2.2., calculată la nivel de salariat per zi de şomaj tehnic sau staţionare, nu va depăşi mărimea de 60% din suma calculată a impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, datorate de angajator, a contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală datorate de angajator şi salariat aferent salariului pentru luna februarie 2020 per zi lucrătoare;
6.3. Subvenţia se acordă pentru indemnizaţiile/salariile aferente şomajului tehnic şi/sau staţionării în perioada stării de urgenţă;
6.4.Termenul de achitare a subvenţiei:
6.4.1. achitarea subvenţiei se efectuează în baza cererii depuse de subiectul subvenţiei la Serviciul Fiscal de Stat;
6.4.2. cererea se depune după prezentarea dării de seamă şi achitarea impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală datorate de angajator şi salariat aferent indemnizaţiei/salariului acordat salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic şi/sau staţionare;
6.4.3. acordarea subvenţiei se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, din care:
– 3 zile – pentru efectuarea controlului tematic şi adoptarea deciziei de acordare a subvenţiei;
– o zi – pentru întocmirea documentelor de plată şi transmiterea acestora spre executare Trezoreriei de Stat;
– o zi – pentru achitarea subvenţiei.
6.5. Suma subvenţiilor primite conform prezentei dispoziții constituie surse de venit neimpozabile cu impozitul pe venit;
6.6. Modul de acordare a subvenţiei se stabileşte de Ministerul Finanţelor.
7. Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, pentru agenţii economici care şi-au sistat total sau parţial activitatea în conformitate cu deciziile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau cu dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 se prelungeşte până la 25 iulie 2020.
8. Patentele valabile în perioada stării de urgenţă se suspendă pe perioada acesteia. Termenul ce cuprinde perioada de suspendare se restabileşte şi se prelungeşte ulterior la cererea titularului de patentă.
9. Persoanele indicate la poziţiile 1.7 şi 1.8 din anexa nr.1 la Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale au dreptul la restituirea sumei contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă aferente perioadei sistării activităţii în conformitate cu deciziile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau cu dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova.
10. Restituirea se realizează de către Serviciul Fiscal de Stat în comun cu Casa Naţională de Asigurări Sociale din mijloacele bugetului de stat, conform modului stabilit de Ministerul Finanţelor.
11. Prin derogare de la prevederile Legii nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj, în perioada stării de urgenţă persoanele înregistrate cu statut de şomer la una dintre subdiviziunile teritoriale de ocupare a forţei de muncă, inclusiv cele revenite de peste hotare, beneficiază lunar, de la data solicitării, de ajutor de şomaj în cuantum de 2775 de lei.
12. Dreptul la ajutorul de şomaj se stabileşte de către subdiviziunile teritoriale de ocupare a forţei de muncă în baza cererii de acordare a ajutorului de şomaj depuse de către solicitant. Cererea poate fi depusă la distanţă, prin utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale.
13. Ajutorul de şomaj pentru şomerii beneficiari de ajutor de şomaj aflaţi în plată, precum şi pentru şomerii cărora li s-a stabilit dreptul la ajutorul de şomaj în perioada stării de urgenţă, în condiţiile Legii nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj, se stabileşte într-un cuantum nu mai mic de 2775 de lei şi se acordă de la data intrării în vigoare a prezentei Dispoziții şi până la sfârşitul perioadei stării de urgenţă.
14. Diferenţa dintre cuantumul de 2775 de lei acordat şi cuantumul lunar calculat al ajutorului de şomaj se finanţează din bugetul de stat şi nu se ia în considerare la stabilirea altor prestaţii de asigurări sociale.
15. Ajutorul de şomaj stabilit conform punctului 11 se finanţează de la bugetul de stat.
16. Perioada de beneficiere de ajutor de şomaj, stabilit conform punctului 11, nu se include în stagiul de cotizare.
17. Ajutorul de şomaj se calculează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi se plăteşte lunar conform listelor electronice, prin intermediul prestatorilor de servicii de plată de pe teritoriul Republicii Moldova desemnaţi, prin cerere, de către beneficiari. Prestatorul de servicii de plată desemnat de către beneficiar va încheia, în acest sens, un contract cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.
18. În baza conexiunilor inter-sistemice securizate, subdiviziunile teritoriale de ocupare a forţei de muncă transmit Casei Naţionale de Asigurări Sociale datele din decizia privind stabilirea dreptului la ajutor de şomaj şi încetarea acestuia.
19. Persoanele, care şi-au pierdut locul de muncă drept consecinţă a stării de urgenţă, la înregistrarea cu statut de şomer la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă şi solicitarea ajutorului de şomaj nu sunt obligate să se asigure în mod individual în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
20. Persoanele, care nu confirmă un stagiu de cotizare de 12 luni în ultimele 24 luni, inclusiv persoanele revenite de peste hotarele Republicii Moldova, până la înregistrarea cu statut de şomer la subdiviziunea teritorială şi solicitarea ajutorului de şomaj, sunt obligate să se asigure în mod individual în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală prin achitarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă.
21. După ridicarea stării de urgenţă, ajutorul de şomaj pentru toţi şomerii se va acorda în condiţiile Legii nr. 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj.
22. Punctul 10 din Dispoziţia nr. 15 din 8 aprilie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova se abrogă.
23. Prin derogare de la prevederile Legii nr.133/2008 cu privire la ajutorul social pe durata stării de urgenţă, începând cu luna aprilie 2020, venitul lunar minim garantat constituie 1300 de lei, inclusiv pentru luna în care se ridică starea de urgenţă.
24. Prin derogare de la articolul 7 alineatul (2) litera c) din Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social pe durata stării de urgenţă, începând cu luna aprilie 2020, cuantumul venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil va constitui 75%, inclusiv pentru luna în care se ridică starea de urgenţă.
25. Pe perioada de acțiune a stării de urgență:
25.1. dreptul la ajutor social care expiră în perioada stării de urgenţă se extinde până la ridicarea acesteia;
25.2. nu se implementează prevederile privind realizarea activităţilor de interes comunitar, verificarea la reşedinţa curentă a solicitantului/beneficiarului a autenticităţii informaţiei prezentate în cererea pentru acordarea ajutorului social şi a corectitudinii utilizării ajutorului social;
25.3. la stabilirea dreptului la ajutor social, solicitantul care nu poate prezenta acte confirmative privind veniturile, terenurile agricole şi structura familiei depune declaraţia pe propria răspundere privind veridicitatea datelor declarate. Cererea se consideră completă şi se acceptă pentru examinare în cazul în care toate datele necesare au fost declarate şi a fost semnată declaraţia pe propria răspundere conform modelului aprobat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;
25.4. la calcularea venitului global mediu lunar al familiei se iau în considerare veniturile declarate pe propria răspundere de membrii acesteia, precum şi datele parvenite prin intermediul schimbului de informaţii între sistemele informaţionale, în conformitate cu legislaţia.
26. După ridicarea stării de urgenţă, ajutorul social se va acorda în condiţiile Legii nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social.
27. Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.
28. Prezenta Dispoziție intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.
Prim-ministru, Președinte al Comisiei ION CHICU