Primul pas pentru achiziţionarea spitalului mobil pentru pacienţii diagnosticaţi cu coronavirus

A fost publicată documentația pentru atribuirea contractului de furnizare a unui spital mobil/modular (250 paturi) pentru diagnosticul, tratamentul și combaterea răspândirii COVID-19 la nivelul Regiunii de Nord-Est. „Având în vedere nevoia stringentă cu care se confruntă regiunea noastră, aici înregistrându-se cea mai mare incidență a cazurilor de infectare cu noul virus, s-a ales cea mai rapidă procedură permisă de situația de urgență în care ne aflăm, în conformitate cu legislația națională și Comunicarea Comisiei Europene –CE 2020/C108/01, adică negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, se precizează într-un comunicat al Consiliului Judeţean Iaşi, în care se mai precizează că ofertele vor putea fi depuse în termen de cinci zile, valoarea estimată a contractului fiind de 73 949 579,83 lei fără TVA. Criteriul de atribuire este cel mai bun preț raportat la calitate. Vor fi punctate special costul și termenul de livrare. Unitatea  medicală va fi achiziționată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest,  fondurile fiind asigurate de Consiliul Județean Iași  (14,5 milioane de euro), și Consiliul Județean Neamț (3,2 milioane de euro), membre ale asociației.    Documentația a fost încărcată în sistemul electronic de achiziții publice –SICAP- ( anunț ADV 1140905) iar formularele editabile vor putea fi descărcate de pe site-ul Euronest (http://adieuronest.ro/2020/04/10/invitatie-de-participare/). Din cele 250 de paturi, de care va dispune noul spital, 70 vor fi echipate inclusiv cu ventilatoare pulmonare, necesare secției de terapie intensivă. Consiliile județene care contribuie financiar la achiziția spitalului își vor putea recupera investiția, din fondurile europene alocate României, special pentru acțiunile de prevenire și combatere a noului virus. Ulterior pandemiei, spitalul va putea fi folosit pentru campanii sau caravane medicale în zonele rurale ale Moldovei, pentru orice altă situație de urgență medicală, sau va putea fi dat în administrarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. (E.M.)