POEM TIP VENTILATOR IX

IZOLARE, CARANTINĂ, LIBERATE

Vindecată îmi simt alergarea
până la împietrirea pasului
Lutul se vindecă în ființă
iar moartea în veșnica nemișcare.

Sunt atât de îndepărtat de ochii tăi
încât iubesc străina din tine
femeia de vis a vis ce-și sună pașii
din tocuri înalte
ridicate mai sus decât
să te ajungă din urmă aripile.

Întind mâna atingându-ți dorința
fără ca această mângâiere să te provoace
Este chipul tău desenat pe asalt
din care ploaia șterge conturul
pierzându-ți hotarele până când
te dizolvi în poemul meu necontenit .

Singurătatea îți strânge degetele în ușa blocată
sau oasele scoase din schingiuire
pe ușa din față
ca semn de respect,
ca o izbăvire din care începe să crească
cel care este, dar care în brațele tale
nu ajunge să te cunoască.

ADI CRISTI