Prima ediţie a Concursului Internaţional de Arte plastice ”Martha Bibescu”

Prima ediţie a Concursului Internaţional de Arte plastice ”Martha Bibescu”, dedicată tinerilor artişti plastici cu vârste între 7 şi 25 de ani, este organizată de Asociaţia Pro Valores în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.

„Competiţia se adresează tuturor tinerilor talentaţi, iubitori ai reprezentării imaginilor artistice, iubitori ai culorilor, formelor şi libertăţii absolute reprezentată de imaginaţie”, se arată într-un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.

Competiţia, care se va desfăşura exclusiv on-line, este dedicată tinerilor artişti plastici cu vârste cuprinse între 7 şi 25 de ani, va fi împărţită în patru categorii de vârstă şi două mari discipline – Pictură şi Desen.

Regulamentul complet şi condiţiile de înscriere pot fi găsite pe https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-martha-bibescu-regulament/.

Fotografiile lucrărilor şi documentele necesare înscrierii vor putea fi trimise până pe 10 mai, pe adresa concursulmarthabibescu@gmail.com.

„În această perioadă grea, dominată de pandemia care izolează sute de milioane de oameni, acest concurs dă un imbold tinerilor să evadeze din monotonia acestor zile, prin intermediul artei, al creaţiei”, se precizează în comunicat.

Lucrările premiate în urma jurizării realizate de trei nume importante ale artelor plastice: artistul vizual şi profesorul Valeriu Mladin, curatoarea şi criticul de artă Mădălina Mirea şi curatoarea Ana Negoiţă, lector în cadrul Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, vor intra în noua Galerie virtuală de pe www.asociatiaprovalores.ro.

Cele mai bune zece lucrări, după încetarea restricţiilor impuse de criza virusului COVID 19, vor fi expuse în casa prinţesei Martha Bibescu, „în spaţiile încărcate de frumos şi de istorie ale Palatului Mogoşoaia”, iar vernisajul va avea loc în deschiderea Mogoşoaia ClasicFest 2020, se mai arată în comunicat. AGERPRES