Un laborator destinat testelor COVID-19 funcţionează începând de luni în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Astfel, pacienţii internaţi în spital vor beneficia de testare în cadrul unităţii, pentru detectarea infecţiei cu SARS-CoV-2, folosind metoda RT-PCR.
„Prin includerea acestui laborator în fluxul zilnic, vom realiza o eficientizare a activităţii în contextul pandemiei de COVID-19, având un răspuns mai rapid în cazul pacienţilor suspecţi, ceea ce va permite luarea în consecinţă a măsurilor necesare, conform procedurilor şi protocoalelor în vigoare’, a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” asist. univ. dr. Beatrice Mahler, potrivit unui comunicat de presă.
Laboratorul COVID-19 are în dotare un aparat de diagnostic RT-PCR de tip ELITE InGenius cu o capacitate de 40 de teste /zi.
Procedura de diagnostic constă în identificarea ARN-ului viral, unic fiecărui virus în parte, în probele prelevate de la pacienţi. Potrivit sursei citate, testul de diagnosticare moleculară poate fi realizat numai de personal specializat, care să aibă training în manevrarea produsului şi utilizarea aparaturii necesare.
Laboratorul COVID-19 din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” are resursă umană proprie pentru efectuarea acestor teste, iar în acest proces beneficiază şi de sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, prin Catedra de Genetică Medicală, care îi oferă consultanţă de specialitate, astfel încât întregul proces să se desfăşoare la cele mai înalte standarde.
„Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti se implică activ în proiecte destinate luptei împotriva pandemiei de COVID-19. Suntem alături de cadrele universităţii noastre implicate în prima linie a luptei cu infecţia SARS-CoV-2”, a declarat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, prof. dr. Viorel Jinga, citat în comunicatul de presă. AGERPRES