În conformitate cu prevederile Ordonanței Militare (OM) nr. 8/2020, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a instituit măsura izolării preventive la locul de muncă, pe perioade ciclice de câte 14 zile, pentru personalul angajat al tuturor structurilor rezidențiale. Astfel, salariații au fost împărțiți în două serii, astfel încât să poată fi asigurată atât continuitatea cât și calitatea actului social. Pe parcursul perioadei de izolare, angajații vor fi cazați în centrul în care își desfășoară activitatea, având un program de lucru de 12 ore, urmate de tot atâtea ore de repaus. După această perioadă, va urma o alta, similară, de izolare la domiciliu, anunţă conducerea DGASPC. În programarea turelor de serviciu se va ține cont de planificările inițiale, pentru ca supraveghetorii, infirmierele sau alte categorii să fie repartizați conform programului normal de lucru. Dacă într-o familie ambii soți sunt angajați ai unor servicii sociale în cadrul DGASPC, aceștia vor fi programați pentru izolare la locul de muncă în serii consecutive. ”Este o situație dificilă pentru toți, dar am găsit înțelegere din partea personalului din centrele noastre. Avem peste o mie de angajați care vor fi izolați la locul de muncă. Suntem conștienți că fiecare dintre ei are acasă o familie, copii sau părinți în vârstă de care acum, trebuie să stea departe o perioadă, dar este necesar ca centrele rezidențiale să funcționeze în condiții de maximă securitate epidemiologică. Acești angajați dau dovadă de implicare și responsabilitate, fac un efort considerabil. Încă o dată, putem spune că în sistemul asistenței sociale avem oameni cu adevărată vocație și pasiune pentru ceea ce fac și le mulțumesc atât lor cât și familiilor lor pentru efort și altruism!”,a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iaşi. Salariații care vor petrece cele 14 zile în centre vor fi informați despre prevederile Ordonanței Militare nr. 8 din 09.04.2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv, că părăsirea sediului serviciului social pe timpul perioadei de izolare constituie contravenție sau infracțiune, după caz, Pentru perioada de izolare la serviciu, angajatii vor beneficia de toate sporurile care se acordă în cadrul serviciului social în care își desfășoară activitatea, raportat la noile condiții de muncă. Totodată, sporul acordat pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale va fi majorat cu 100% pentru orele lucrate astfel, pe perioada aplicabilității ordonanței militare. (E.M.)