Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi, la Azuga, că, în urma unor discuţii cu Patriarhia Română, au fost stabilite măsuri pentru a permite credincioşilor „să se bucure” de sărbătoarea de Paşte.
„Astăzi vom anunţa nişte măsuri pe care le-am luat împreună cu Patriarhia Română, astfel încât să venim în întâmpinarea celor care sărbătoresc Sfintele Paşti şi cred că vor înţelege faptul că am depus toate eforturile astfel încât şi credincioşii, şi clericii să fie protejaţi, dar, în acelaşi timp, să se bucure şi de Sfintele Paşti şi de lumină”, a declarat Vela.
Întrebat de jurnalişti cât vor mai dura restricţiile pentru cetăţeni, el a spus că nu se poate face o estimare în prezent.
„Nu pot să fac acum estimări pe durata restricţiilor, pentru că tot ceea ce decidem se face în urma unor analize pertinente, făcute cu celeritate de către specialişti. Totul este acum impropriu pentru a estima date exacte, (…) având în vedere că totul depinde de dinamica şi de evoluţia infecţiei cu coronavirus”, a explicat Vela. AGERPRES