CFR Călători face apel la pasageri să facă rezervarea biletelor cu anticipaţie de zece zile

CFR Călători face posibile deplasările, atât pentru navetă, cât şi deplasările interregionale, cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţi, dar face apel la pasageri să facă rezervarea biletelor cu anticipaţie de zece zile, pentru a putea dimensiona cât mai bine compunerile de tren, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Vlaicu, şeful oficiului de marketing al companiei.

„CFR Călători face posibile deplasările, atât pentru navetă, cât şi deplasările interregionale, cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţile abilitate. Persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă trebuie să respecte toate prevederile ordonanţelor militare, dar şi regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii. Pentru asigurarea distanţei sociale în trenurile CFR Călători se aplică regula un loc liber un loc ocupat. Acest principiu se aplică atât la vagoanele clasă cât şi la vagoanele de dormit şi cuşetă. Este o măsură luată pentru a preveni răspândirea infecţiei cu Covid-19, dar şi pentru a asigura un transport în condiţii de siguranţă şi securitate pentru pasagerii noştri şi pentru personalul propriu”, a spus Vlaicu.

El a adăugat că, în plus, personalul de tren şi mecanicii de automotor au fost instruiţi să anunţe călătorii din tren, prin instalaţiile de sonorizare, sau verbal acolo unde acestea s-au defectat, în legătură cu păstrarea unei distanţe minime de siguranţă între ei, respectiv cel puţin un loc liber.

Pe de altă parte, la verificarea legitimaţiei de călătorie, personalul de tren nu mai atinge aceste legitimaţii, ci doar le vizualizează, pentru a păstra o distanţă sigură faţă de călători şi între călători şi întotdeauna îi îndrumă pe călători către locuri sau către vagoane cu locuri libere, pentru a se putea păstra distanţa şi principiul un loc liber un loc ocupat.

De asemenea, a mai spus reprezentatul companiei, CFR Călători vine în întâmpinarea dorinţei de a călători şi a călătorilor care doresc să circule în această perioadă prin suplimentarea capacităţii de transport pe rutele cele mai solicitate, cu vagoane clasă şi vagoane de dormit şi cuşetă.

„Rezervare biletelor în această perioadă se poate face cu anticipaţie de zece zile şi facem apel la călătorii noştri să realizeze această anticipaţie pentru a ne putea dimensiona cât mai bine compunerile de tren şi să putem să alocăm parcul acolo unde este nevoie de el”, a subliniat Adrian Vlaicu. AGERPRES