PNUD va evalua impactul COVID-19 asupra societăţii şi afacerilor din R. Moldova

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a mobilizat fonduri din resursele sale corporative pentru a evalua impactul social-economic al pandemiei asupra celor mai vulnerabile grupuri ale populației, precum și a întreprinderilor locale din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

„Suntem preocupați în special de impactul COVID-19 asupra grupurilor vulnerabile ale populației, cum ar fi cele cu venituri mici sau migranții, precum și asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Evaluarea impactului socio-economic pe care o vom iniția va oferi Guvernului dovezi cu care să opereze și să se recupereze din consecințele COVID-19”, a menționat Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Evaluarea va fi pregătită cu expertiză națională și internațională, implicând membri ai grupului de lucru privind impactul socio-economic al COVID-19, condus de PNUD în numele echipei de țară a ONU și în parteneriat cu asociații de afaceri și companii private. Grupul de lucru este format din entități ONU și parteneri de dezvoltare, fiind astfel asigurată o abordare coordonată și sinergetică.

Concluziile și recomandările privind evaluarea impactului socio-economic vor fi prezentate Guvernului și publicului pentru consultări, fiind folosite pentru a elabora măsuri și programe de recuperare post-COVID-19, pentru a proteja progresele Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel național, realizate până în prezent.