Încă un ieşean a pierdut lupta cu coronavirusul. Bilanţul deceselor în judeţul Iaşi a ajuns la şapte

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate două noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 şi un deces. Astfel, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la data de 15.04.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 121 de cazuri de COVID-19 (cu două mai multe faţă de ziua precedentă). De la începutul epidemiei şi până acum, la nivelul judeţului Iaşi au fost vindecate 22 de persoane (cu patru mai multe faţă de ziua precedentă), iar alte şapte au decedat. 979 de persoane se află în carantină instituţionalizată (cu două mai multe faţă de ziua de ieri), iar 2.182 în autoizolare la domiciliu (faţă de 1.893 în ziua antrerioară). Până la data de 14.04.2020, 14 persoane erau ieşite din carantină, în timp ce 293 erau ieşite din izolare. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică, la data de 15.04.2020 au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), cele mai multe în Suceava (1.763), Bucureşti (824), Neamţ (344), Timiş (322), Hunedoara (320), Arad (312), Braşov (270), Mureş (243), Botoşani (231), Galaţi (229), Cluj (203), Bihor (198), Constanţa (163), Vrancea (160),  Ilfov (135), Alba (133), Covasna (123), Iaşi (121), Sibiu (120) şi Ialomiţa (110). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.217 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 362 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Ilfov și Vâlcea, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 337 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.353 de persoane. Alte 67.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 74.827 de teste. (E.M.)