Recomandări pentru populaţie în contextul apropiatelor sărbători pascale

Grupul de Comunicare Strategică a transmis miercuri seara o serie de recomandări pentru populaţie în contextul apropiatelor sărbători pascale.

Pentru petrecerea sărbătorilor, autorităţile recomandă:

* petreceţi zilele de Paşte doar cu acei membri ai familiei împreună cu care locuiţi în mod obişnuit

* evitaţi deplasările la rude, fie că sunt în aceeaşi localitate cu dumneavoastră, fie că locuiesc în alt oraş/ comună

* nu faceţi vizite şi nu primiţi musafiri în perioada sărbătorilor pascale chiar dacă în alţi ani obişnuiaţi să faceţi acest lucru

* şi în zilele de Paşte, ieşirile scurte sunt permise pentru activităţi fizice individuale în proximitatea locuinţei şi pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanţele militare

* se menţine interdicţia de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri şi orice alte zone publice

* toate recomandările anterioare privind distanţarea socială sunt menţinute şi este extrem de important să fie respectate pe deplin. AGERPRES