Breaking News

Noi măsuri de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19 în municipiul Iași

Direcția de Asistență Socială (DAS) va pune la dispoziția Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) un număr de 400 de măști de protecție și opt cutii de mănuși de protecție a câte o sută de bucăți fiecare, destinate voluntarilor din parohii care vor distribui Paștile și Sfânta Lumină în zilele de 16 şi 17 aprilie, precum şi în Noaptea de Înviere, credincioşilor care solicită acest lucru, potrivit prevederilor din Acordul încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Patriarhia Română. Voluntarii din parohii vor purta un ecuson distinct, validat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, care le va permite acestora să circule gratuit pe mijloacele de transport public local. Voluntarii vor putea utiliza transportul public în zilele și intervalele orare stabilite în Acordul dintre Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne nr. 4.193 / 12.435 / 15.04.2020). De asemenea, în vederea prevenirii răspândirii COVID-19 în magazinele alimentare, hipermarketurile și supermarketurile din municipiul Iași, administratorii acestora au obligația de a lua toate măsurile necesare și de a respecta recomandările postate pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Iași. Măsurile au fost aprobate în cadrul şedinţei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al Municipiului Iaşi, întrunit joi după amiază, la Palatul Roznovanu, la convocarea primarului Mihai Chirica. În cadrul aceleiaşi întâlniri, membrii CLSU au mai decis ca, având în vedere că prin Decretul nr. 240 / 14.04.2020, perioada stării de urgență a fost prelungită cu încă 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2020, toate măsurile stabilite anterior acestei date prin Hotărârile Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași pentru combaterea răspândirii pandemiei COVID-19 își păstrează valabilitatea. (E.M.)