Persoanele confirmate cu SARS-CoV-2, dar asimptomatice, plasate în carantină la domiciliu

Începând de astăzi, persoanele asimptomatice confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, internate în spital sau venite din zonele roşii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Austria, Olanda, Elveția, Turcia, Statele Unite și Iran), vor fi tratate la domiciliu, timp de 14 zile, pe baza unui aviz epidemiologic semnat de medicul infecţionist şi o declaraţie pe propria răspundere, care certifică faptul că acasă au asigurate condiţiile necesare pentru carantină (spaţiul permite carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu). Măsura vine în urma publicării, miercuri seara, în Monitorul Oficial (MO) a Ordinului ministrului Sănătăţii privind carantinarea și izolarea la domiciliu a pacienţilor asimptomatici cu noul tip de coronavirus. Astfel, pe lângă carantina instituționalizată într-o unitate medicală se introduce și carantina la domiciliu, care este diferită de izolarea la domiciliu. Potriivt Ordinului ministrului Sănătăţii, carantina la domiciliu este posibilă dacă spaţiul permite carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu, pe baza declaraţiei pe propria răspundere. Categoriile care se carantinează acasă sunt: persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie), persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus, membrii de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus, care se carantinează la acelaşi domiciliu. Aceste persoane au obligaţia de a se carantina la domiciliu, după caz, timp de 14 zile, precum şi de a anunţa medicul de familie cu privire la data la care a început carantinarea, în vederea monitorizării stării de sănătate. Ele vor fi monitorizate şi controlate zilnic privind respectarea măsurii, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial. Potrivit ordinului, data de începere a perioadei de carantinare sau izolare la domiciliu este dispusă în urma anchetei epidemiologice de către direcţiile de sănătate publică. La ieșirea din perioada de carantină la domiciliu, direcțiile de sănătate publică întocmesc un aviz epidemiologic, care va fi transmis prin suport electronic medicului de familie pentru a emite concediul medical, se mai arată în document. “Începând de astăzi, pacienţii asimptomatici pozitivi vor merge acasă cu aviz epidemiologic şi cu declaraţie pe propria răspundere că au condiţii corecte de carantină. Cei din judeţul Iaşi vor fi supravegheaţi telefonic de medicul curant şi psiholog. Aşteptăm să vedem condiţiile de aplicare pentru externarea celor asimptomatici, transportul şi modul de urmărire în alte judeţe decât Iaşul. La Iaşi este organizat totul pentru un astfel de moment“, a declarat dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. În prezent, în judeţul Iaşi sunt 2.182 de persoane izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate de medicii epidemiologi, iar 293 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 979 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi sunt înfiinţate un număr de 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a şase unităţi administrativ-teritoriale, paza acestor centre fiind asigurată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, Direcţia de Sănătate Publică şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi. (E.M.)