Breaking News

Un ieşean a donat 100.000 de lei în contul Fondului “Solidaritatea”

Primarul Mihai Chirica i-a mulţumit public, prin intermediul unei scrisori deschise, patronului unei firme locale, care în această săptămână a donat suma de 100.000 de lei în contul Fondului “Solidaritatea”, deschis de municipalitate pentru ajutoarea cu materiale şi echipamente a unităţilor medicale aflate în prima linie a luptei cu virusul SARS-CoV-2 şi a persoanelor vulnerabile, pe perioada pandemiei de coronavirus.

Scrisoarea deschisă semnată de primarul Mihai Chirica:  

Domnului Mihail Eusebiu Siminiceanu

S.C. Terra Property Iași

Stimate Domnule Siminiceanu,

Permiteți-mi să vă mulțumesc pentru generoasa donație pe care ați făcut-o în contul Fondului Solidaritatea.

Suma de 100.000 de lei dăruită de către dumneavoastră va contribui substanțial la eforturile pe care întreaga comunitate ieșeană le face în acest moment pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului și atenuarea efectelor negative ale acestei pandemii.

Mă bucur că sunteți alături de municipalitatea ieșeană în acest demers umanitar și vă doresc să fiți pe mai departe un om implicat și devotat cauzelor sociale, ajutând pe cei aflați în nevoie.

În același timp, trăiesc speranța că tot mai mulți ieșeni se vor regăsi în exemplul dumneavoastră, dovedind că solidaritatea ne face mai puternici în fața tuturor greutăților.

Cu mulțumiri,

Mihai Chirica

Primarul Municipiului Iași

Propunerea privind înfiinţarea Fondului “Solidaritatea”, destinat susţinerii măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei cu noul coronavirus a fost lansată de primarul Mihai Chirica şi aprobată de consilierii locali în şedinţa din 31 martie, desfăşurată în sistem online. Primii donatori ai fondului au fost primarul Mihai Chirica și 17 dintre cei 27 de consilieri locali.  Sumele de bani pentru Fondul “Solidaritatea” pot fi virate în următorul cont: Beneficiar: Municipiul Iași, CF: 4541580, IBAN: RO59TREZ40621370201XXXXX, Explicații: Fond Solidaritate COVID 19. Sumele strânse vor fi folosite pentru dotări și cerințe speciale ale spitalelor din municipiul Iași şi, respectiv, pentru susținerea unor măsuri de ajutor social pentru persoanele vulnerabile. Mai multe detalii pot fi solicitate la adresa de e-mail: fondulsolidaritatea@primaria-iasi.ro. (E.M.)