CORONAVIRUS: 155 de ieşeni infectaţi cu SARS-CoV-2. Vindecaţi – 37, decedaţi – 8

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), la data de 20.04.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 155 de cazuri de COVID-19. De la începutul epidemiei şi până acum, la nivelul judeţului Iaşi au fost vindecate 37 de persoane, iar alte opt persoane au decedat. În prezent, în judeţul Iaşi, un număr de 1.737 de persoane sunt izolate la domiciliu, în timp ce un număr de 297 au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 418 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 89 de persoane au ieşit din carantină. De la declararea sării de urgenţă, structurile IPJ, IJJ şi cele ale Poliţiei Locale au efectuat un număr de 428 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare au fost aplicate 250 sancţiuni contravenţionale în valoare de 646.900 lei. De la începutul epidemiei de COVID-19, la nivelul județului Iași, Direcția de Sănătate Publică a efectuat aproximativ 200 de anchete epidemiologice, în vederea evitării răspândirii noului coronavirus în rândul populației. Pe parcursul acestor săptămâni au fost derulate și anchete epidemiologice în paralel și toate acestea au drept scop identificarea contacților direcți, izolarea acestora la domiciliu, testarea și în cazul depistării lor pozitive, internarea în unitățile medicale. Cele aproximativ 200 de anchete au fost declanșate atât în cazul persoanelor depistate pozitiv, cât și celor care prezentau suspiciuni de coronavirus. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică, la data de 20.04.2020 au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), cele mai multe în Suceava (2.115), Bucureşti (1.023), Arad (410), Hunedoara (392),  Timiş (377), Neamţ (368), Braşov (340), Botoşani (308), Mureş (295), Galaţi (287), Bihor (259), Cluj (259), Vrancea (214),  Ilfov (189), Constanţa (186), Sibiu (177), Alba (155), Iaşi (155), Covasna (154), Ialomiţa (119), Bacău (113). Bistriţa Năsăud (109) şi Giurgiu (101), Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.017 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 261 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.530 de persoane. Alte 42.846 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 98.491 de teste. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.128 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 127 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. (E.M.)