COVID-19 a mai făcut două victime

Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. Încă două femei au murit în ultimele ore răpuse de COVID-19. Astfel, bilanțul morților se ridică la 72, iar al celor infectați la 2 548, comunică MOLDPRERS.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, până în prezent, în Republica Moldova sunt confirmate 2 548 cazuri de infectare cu noul Coronavirus, dintre care 293 cazuri sunt înregistrate în regiunea transnistreană.

În ultimele 24 de ore, virusul a răpus încă două femei. Prima victimă are 81 ani și este din mun. Chişinău, a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă pe data de 19 aprilie și suferea de insuficiență respiratorie progresivă gr. III, hipertensiune arterială gr. III, cardiopatie hipertensivă. Cea de-a două femeie avea 53 de ani și era din capitală. Aceasta a fost internată în stare gravă cu pneumonie comunitară bacteriană.

Conform sursei citate, în instituțiile medicale din țară la momentul actual sunt internați 80 copii infectați cu noul coronavirus. Starea de sănătate a lor este de gravitate medie și satisfăcătoare.

Pe parcursul zilei de ieri, au fost externate 27 persoane. Până la ziua de azi, 505 persoane au fost tratate, iar 72 persoane au decedat din cauza COVID-19.

Din numărul total de cazuri înregistrate 644 sunt lucrători medicali: asistenți medicali – 223, medici – 169, felceri – 44, personal auxiliar – 195, farmaciști – 12, paramedici – 1.

De astăzi își vor începe activitatea încă 2 laboratoare de testare a persoanelor suspecte la COVID-19 din municipiul Chişinău, este vorba despre Centrul Republican de Diagnostic Medical și  Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile.