Şase noi cazuri de infectare cu COVID-19 înregistrate la Iaşi

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), la data de 21.04.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 161 de cazuri de COVID-19, cu şase mai multe faţă de ziua anterioară. De la începutul epidemiei şi până acum, la nivelul judeţului Iaşi au fost vindecate 38 de persoane, iar alte opt persoane au decedat. În prezent, în judeţul Iaşi, un număr de 1.726 de persoane sunt izolate la domiciliu, în timp ce un număr de 167 au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 378 de persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 89 de persoane au ieşit din carantină. De la declararea sării de urgenţă, structurile IPJ, IJJ şi cele ale Poliţiei Locale au efectuat un număr de 478 de verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare au fost aplicate 285 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 626.700 de lei. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică, la data de 21.04.2020 au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), cele mai multe în Suceava (2.238), Bucureşti (1.033), Arad (423), Hunedoara (392),  Timiş (389), Neamţ (368), Braşov (345), Botoşani (314), Mureş (303), Galaţi (297), Bihor (294), Cluj (263), Vrancea (214),  Ilfov (193), Constanţa (198), Sibiu (182), Iaşi (161), Alba (155), Covasna (154), Ialomiţa (128), Bacău (117). Bistriţa Năsăud (116) şi Giurgiu (104). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.017 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 482 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 306 cazuri noi de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.372 de persoane. Alte 41.136 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 101.552 de teste. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.134 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 131 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. (E.M.)