18 cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus la Iaşi

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), la data de 22.04.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 179 de cazuri de COVID-19, cu 18 mai multe faţă de ziua anterioară. De la începutul epidemiei şi până acum, la nivelul judeţului Iaşi au fost vindecate 40 de persoane, iar alte opt persoane au decedat. În prezent, în judeţul Iaşi, un număr de 1.687 de persoane sunt izolate la domiciliu, în timp ce un număr de 177 au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, un număr de 399 de persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 89 de persoane au ieşit din carantină. De la declararea sării de urgenţă, structurile IPJ, IJJ şi cele ale Poliţiei Locale au efectuat un număr de 617 verificări privind respectarea de catre persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare au fost aplicate 305 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 687.318 de lei. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică, la data de 22.04.2020 au fost confirmate 9.710 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre persoanele confirmate pozitiv 2.406 fiind vindecate şi externate. Cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în Suceava (2.372), Bucureşti (1.050), Arad (421), Hunedoara (405), Timiş (385), Neamţ (384), Braşov (348), Botoşani (338), Bihor (336), Mureş (312), Galaţi (287), Cluj (261), Constanţa (213), Vrancea (211),  Ilfov (207), Sibiu (195), Iaşi (179), Covasna (168), Alba (160), Bacău (150), Ialomiţa (141), Bistriţa Năsăud (137), Argeş (110) şi Giurgiu (109). Totodată, până acum, 508 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 468 de cazuri noi de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 288 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.809 de persoane. Alte 40.744 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 106.357 de teste. De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent au fost plasate în carantină instituționalizată 2.172 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 135 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. (E.M.)