Israel: Benny Gantz va fi ministru al apărării

Fostul rival în alegeri al premierul israelian Benjamin Netanyahu şi fost şef al armatei israeliene, Benny Gantz, va fi ministru al apărării pentru prima jumătate a mandatului guvernului de uniune naţională şi de urgenţă, a anunţat el marţi seară, scrie AFP.

După 16 luni de criză politică şi trei alegeri care nu au reuşit să-i departajeze pe cei doi, Netanyahu şi Gantz au semnat luni un acord pentru formarea unui guvern de uniune naţională, iar peste trei ani va fi organizate alegeri parlamentare.

Acordul prevede un guvern cu 32 de ministere pentru primele şase luni, pentru a înfrunta criza coronavirusului, apoi cu 36 de ministere, cabinetul cel mai numeros din istoria Israelului.

Fiecare tabără îşi va împărţi în mod echitabil ministerele, cu portofoliile apărării şi justiţiei pentru Gantz şi aliaţii săi, iar finanţele şi sănătatea pentru Netanyahu şi simpatizanţii săi.

Benjamin Netanyahu, al cărui proces pentru corupţie a fost amânat din cauza crizei, va fi premier în primele 18 luni, după care va fi înlocuit de Benny Gantz.

Marţi seară, acesta din urmă a confirmat că va fi ministru al apărării în primele 18 luni, înlocuindu-l astfel pe Naftali Bennett, liderul unei formaţiuni a dreptei radicale aliată în ultimele luni cu Netanyahu.

„Voi fi ministru al apărării, iar când va veni vremea premier al tuturor cetăţenilor”, a declarat Gantz, militar de carieră, şef de stat-major în ultimele două războaie din Fâşia Gaza (2012 şi 2014) şi apărător al unei linii dure în faţa Hamas, mişcare islamistă armată care controlează enclava palestiniană.

„Este ce mai mare criză sanitară, socială şi economică din istoria acestei ţări în timp ce trăim cea mai gravă criză politică de la înfiinţarea statului. Am ales să apăr democraţia şi să lupt împotriva coronavirusului formând cu premierul un guvern de uniune naţională şi de urgenţă”, a adăugat liderul formaţiunii de centru „Albastru Alb” care s-a scindat în urma deciziei lui Gantz de a-i întinde mâna lui Netanyahu.

Fostul număr doi al alianţei „Albastru Alb”, Yair Lapid, l-a criticat marţi seară pe Benny Gantz că a încheiat un acord cu Netanyahu.

„Le cer scuze celor pe care i-am convins să voteze pentru Benny Gantz şi Albastru Alb în ultimul an. Nu mă gândeam că vă vor fura voturile şi le vor da lui Netanyahu. Este cel mai grav act de fraudă din istoria ţării”, a declarat Yair Lapid, în prezent la conducerea unei formaţiuni de centru-stânga din opoziţie.AGERPRES