Breaking News

Academia de Studii Economice din Bucureşti este prezentă în clasamentul Times Higher Education University Impact Rankings

Academia de Studii Economice din Bucureşti este prezentă, pentru al doilea an consecutiv, în clasamentul Times Higher Education University Impact Rankings, care reflectă impactul universităţii în societate conform obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, ASE se situează pe locul 201 – 300 în clasamentul general şi pe primul loc în România, alături de Universitatea din Bucureşti, în ediţia 2020 a acestui clasament.

Dat publicităţii miercuri, clasamentul reuneşte 766 de universităţi evaluate din 85 de ţări. Consorţiul Universitaria este reprezentat, de asemenea, de Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca, precizează sursa citată.

În anul 2020, ASE scoate la concurs peste 7.350 de locuri la programele universitare de licenţă, dintre care aproape 3.000 de locuri la fo