Franţa a avertizat miercuri că nu-şi va da acordul pentru viitorul cadru financiar multianual al UE (pentru perioada 2021-2027) dacă acesta nu va avea prevăzute suficiente sume pentru atenuarea efectelor economice ale pandemiei de COVID-19, iar vastul plan european de relansare economică cerut mai ales de această ţară şi de Spania nu va putea fi convenit de statele UE mai devreme de câteva săptămâni, relatează agenţiile Reuters şi AFP.
Franţa doreşte ca printr-un astfel de plan de relansare să beneficieze de împrumuturi de cel puţin 1.000 de miliarde de euro, iar Spania de cel puţin 1.500 de miliarde de euro. Însă statele membre sunt încă profund divizate cu privire la necesitatea măsurilor de sprijin, amploarea acestora, finanţarea şi distribuirea lor.
”Discuţiile se vor prelungi timp de mai multe săptămâni. Va fi nevoie de o reuniune fizică a şefilor de stat şi de guvern pentru a o schiţa, probabil în iunie”, pentru a se putea încheia un acord ”în timpul verii”, estimează preşedinţia franceză într-un mesaj transmis presei de către un oficial al acestei instituţii.
Parisul notează însă că nu doreşte ”un acord încheiat în grabă” şi că, pe de altă parte, ”nu-şi va da acordul pentru un buget european care nu va oferi un răspuns în faţa crizei”. Franţa doreşte de asemenea ca măsurile de relansare să nu cuprindă doar împrumuturi destinate ţărilor aflate în dificultate, ci şi transferuri de fonduri în cadrul unui mecanism de solidaritate.
”Dacă piaţa noastră unică, motorul nostru, nu porneşte din nou, Europa va fi în mare dificultate, mai ales că pieţele de desfacere externe vor fi în dificultate. Solidaritatea europeană este în interesul nostru”, argumentează preşedinţia franceză în faţa reticenţelor Germaniei, Olandei şi ale statelor nordice.
Preşedintele Emmanuel Macron a spus că UE ”nu are de ales” altceva decât să constituie un fond ”care să emită datorie comună cu o garanţie comună” şi a cerut ca viitorul buget al UE aflat în discuţie să fie mai mare faţă de propunerile actuale, a insistat oficialul francez.
În lipsa unui acord între cele 27 de state membre, Parisul nu exclude posibilitatea ”unor formate mai restrânse asupra instrumentelor de solidaritate” şi insistă în acelaşi timp că imperativele ecologice ale Pactului verde european trebuie să rămână o prioritate.
Miniştrii europeni de finanţe au convenit cu două săptămâni în urmă asupra unui nou instrument financiar ce va fi constituit în cadrul Mecanismului European de Stabilitate (MES) pentru împrumuturi în valoare totală de 500 de miliarde de euro menite să susţină economiile ţărilor zonei euro afectate de noul coronavirus. Ei au convenit şi asupra constituirii unui ”fond de relansare” care să pregătească şi să susţină redresarea economică, dar mai rămân de stabilit detaliile şi finanţarea acestuia.
Franţa pledează pentru un fond care să emită datorie comună prin obligaţiuni ”coronabonduri”, Italia şi Spania insistând la rândul lor pentru crearea unei capacităţi substanţiale de împrumut în comun, idee care se loveşte mai ales de opoziţia Germaniei şi Olandei.
Cât despre bugetul multianual al UE, negocierile asupra acestuia sunt în impas de anul trecut, înaintea declanşării crizei coronavirusului, state şi grupuri de state având viziuni diferite asupra priorităţilor şi nivelului contribuţiilor în acest buget care s-a restrâns în urma Brexitului. AGERPRES