ÎCCJ: Activitatea în sălile de judecată va reveni la normal după data de 15 mai

Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis ca această instanţă să îşi desfăşoare activitatea în regim normal şi în luna iulie, când magistraţii ar fi trebuit să intre în concediu, pentru a recupera perioada în care procesele au fost suspendate ca urmare a instituirii stării de urgenţă.

„Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma analizării activităţii instanţei pentru perioada 16.03.2020 -16.04.2020, a hotărât ca şi în luna iulie instanţa să îşi continue activitatea de judecată în regim normal, acordându-se prioritate soluţionării cauzelor suspendate în baza primului decret de instituire a stării de urgenţă”, se arată într-un anunţ al Instanţei supreme.

Reprezentanţi ai ÎCCJ au explicat că activitatea în sălile de judecată va reveni la normal după data de 15 mai, când va fi ridicată starea de urgenţă, iar procesele vor continua să fie judecate şi în luna iulie.

În anii anteriori, judecătorii au intrat în vacanţă în perioada 1 iulie – 31 august, însă în 2020 magistraţii vor intra în concediu ceva mai târziu. AGERPRES