O nouă acţiune de toaletare a arborilor din oraş, demarată de municipalitate

Luni, 27 aprilie, echipele SC Servicii Publice vor toaleta mai mulți arbori oraș. Este vorba despre copaci din strada Vasile Lupu (nr. 80, respectiv nr. 134), șoseaua Iași – Tomești, Calea Chișinăului și bulevardul Virgil Săhleanu. Intervențiile au loc la solicitările reprezentanților Consiliului Județean, Primăriei Municipiului Iași, SC Galactic Lines SRL și a unei persoane fizice, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei. “Toate toaletările de arbori menționate au avizul Agenției pentru Protecția Mediului (aviz nr. 1899/30.03.2020). Concret, angajații municipalității vor face lucrări de eliminare a ramurilor uscate și lucrări de toaletare în verde, în vederea formării și echilibrării arborilor (toate lucrările prevăd îndepărtarea a maxim 25% din coroana arborilor). Ramurile uscate vot fi tăiate de la bază, iar cele verzi vor fi scurtate cu maxim 25% din lungime. Tăieturile vor fi făcute oblic (în pană) și vor fi sigilate cu vopsea ecologică pentru a preîntâmpina apariția dăunătorilor și uscarea arborilor. Toaletările se fac cu ajutorul platformelor cu braț de ridicat, cu motofierăstraie și cu alpiniști utilitari, iar crengile rezultate vor fi transportate în depozitul SC Servicii Publice cu autobasculante. În situația în care apar urgențe (ramuri rupte, arbori înclinați / rupți / putrezi / cu pericol de prăbușire), echipele SC Servicii Publice vor acționa în vederea eliminării pericolului”, se arată în comunicat. (E.M.)