Breaking News

Amenzi în valoare de un milion de lei pentru nerespectarea obligativităţii izolării la domiciliu

De la intrarea în vigoare a stării de urgenţă, structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) şi cele ale Poliţiei Locale Iaşi au efectuat un număr de 489 de verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricţiilor stabilite prin Ordonanţe Militare. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare, la nivelul judeţului Iaşi au fost aplicate 379 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.080.200 de lei. Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii Speciale (ISU) al Judeţului Iaşi a efectuat 15 misiuni, din care: trei misiuni de transport către unitățile spitalicești, trei transporturi către spațiile de carantină și nouă misiuni de decontaminare biologică. IPJ a efectuat 45 de misiuni, din care: 40 misiuni de verificare, respectare măsuri/ restricții la persoane fizice și juridice și cinci misiuni de însoțire la centrele de carantină. IJJ a efectuat 18 misiuni, din care: trei misiuni de însoțire autoturisme în spațiile de carantină, zece misiuni de pază la spații de carantină, două misiuni de cooperare în zona unităților spitalicești, trei misiuni de cooperare cu Aeroportul Iași. ITPF executat două misiuni în cooperare cu Poliția Română pentru verificare, respectare măsuri/ restricții la persoane fizice și juridice. Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) a executat  122 de misiuni, din care 45 de transporturi către unități spitalicești, 20 transporturi de probe biologice, 57 decontaminări biologice şi patru alte misiuni specifice. Poliția locală a executat patru misiuni de pază a unor centre de carantină.  MApN a efectuat zece misiuni, din care: trei misiuni de patrulare împreună cu echipajele IPJ și şapte misiuni de pază la centrele de carantină, utilizând 28 militari și patru autovehicule. DSP a efectuat 26 misiuni: zece misiuni de recoltare probe biologice și 20 alte misiuni. La nivel naţional, prin intermediul structurilor abilitate ale MAI au fost întocmite, până în prezent, 483 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, un număr de 5.218 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.408.178 de lei. (E.M.)