Teatrul Naţional Bucureşti va difuza online, săptămâna viitoare, drama „Năpasta”

Teatrul Naţional Bucureşti va difuza online, săptămâna viitoare, drama „Năpasta” în regia lui Radu Afrim în fiecare dintre cele trei zile de final de săptămână şi patru conferinţe, zilnic, de luni până joi, câte un titlu.

TNB anunţă, într-un comunicat de presă transmis duminică AGERPRES, că spectacolul din arhiva sa cu piesa „Năpasta” de Ion Luca Catagiale, în regia lui Radu Afrim, va fi difuzat în sistem live streaming pe canalul de Youtube TNB (http://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti) vineri începând cu ora 16,00, iar sâmbătă şi duminică la ora 18,00.

Spectacolele vor putea fi vizionate doar la orele anunţate, nemaifiind disponibile online după încheierea transmisiei live.

„Năpasta” a inaugurat în 2012 Sala Media a TNB. Actorii Crina Semciuc, Marius Manole, Mihai Călin şi Emilian Oprea creează o lume efervescentă, căreia muzica compusă de Luiza Zan şi Valentin Luca îi aduce un fior straniu, iar un decor al cotidianului citadin, dar încărcat cu detalii telurice, semnat Vanda Maria Sturdza, prelungit într-o paradă suprarealistă a costumelor lui Cosmin Florea întregesc atmosfera obsedantă a spectacolului, se arată în comunicat.

Conferinţele de săptămâna viitoare vor fi difuzate, de luni până joi, începând cu ora 14,00:

* 27 aprilie: Radu Penciulescu – Lungul drum al textului către scenă (susţinută în 13 iunie 2010);

* 28 aprilie: Alex Ştefănescu – Cine mai are nevoie azi de literatură? (susţinută în 22 martie 2015);

* 29 aprilie: Constanţa Vintilă-Ghiţulescu – Desfătare şi Petrecere în Bucureştiul fanariot (susţinută în 2 aprilie 2017);

* 30 aprilie: Gheorghe Florescu – Ceauşismul citit în zaţul ceştii de cafea (susţinută în 20 septembrie 2009).

Conferinţele TNB online rămân disponibile pentru vizionare pe canalul de youtube şi după încheierea transmisiei live. AGERPRES