Norvegia îşi extinde până la 16 mai controalele la frontieră

Norvegia îşi extinde până la 16 mai controalele la frontieră introduse în timpul crizei coronavirusului, a anunţat joi Ministerul Justiţiei, potrivit DPA.

Măsura urmăreşte să reducă şi mai mult limitarea răspândirii noului coronavirus.

Dacă Oslo vrea să extindă controalele la frontieră pentru încă 90 de zile, va trebui să informeze UE, a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al ministerului, care a adăugat că deja a fost trimisă o scrisoare către Bruxelles.

Deşi nu este clar dacă va fi cu adevărat nevoie de o astfel de prelungire, Norvegia vrea să menţină deschisă opţiunea.

Norvegia a început să impună măsuri stricte ca reacţie la criza coronavirusului în martie şi a putut să încetinească semnificativ răspândirea virusului.

Una dintre măsurile adoptate a fost închiderea graniţelor pentru străinii care nu au un motiv valid de a intra în ţară. Norvegienii pot reveni în ţara lor, însă trebuie să intre într-o carantină de 14 zile la sosire.

Norvegia a înregistrat până acum 7.700 de infecţii cu coronavirus şi circa 200 de decese.AGERPRES