Numărul deceselor cauzate de SARS-CoV-2 la Iaşi a ajuns la 17

Încă un cadru medical şi-a pierdut viaţa din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, în această dimineaţă, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Este vorba despre un ambulanţier în vârstă de 60 de ani, din Suceava, care iniţial fusese internat la Spitalul Judeţean din Suceava, după ce în jurul datei de 20 aprilie a prezentat  primele simptone ale infectării cu virusul ucigaş. Ca urmare a stării de agravare a pacientului, medicii de la Suceva au decis să-l transfere pe bărbat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, unde acesta a decedat în zorii acestei zile. „Este cel de-al doilea cadru medical pe care, din nefericire, l-am pierdut. Este vorba despre un pacient în vârstă de 60 de ani, care nu a avut o patologie asociată evidentă. A venit încă de la început internat pe compartiemtul de Terapie Intensivă, a fost şi ventilat dar, din nefericire, funcţia lui respiratorie l-a răpus.  A fost tratat conform protocolului cu tot ceea ce era cazul din punct de vedere medicamentos pentru corona, inclusiv pentru disfuncţia respiratorie” a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Un alt deces cauzat de COVID-19 a fost înregistrat sâmbătă, tot la Iaşi. Este vorba despre un bărbat în vârstă de doar de 26 de ani, din judeţul Iaşi, care avea istoric de călătorie în Anglia şi care suferea de mai multe comorbidităţi (obezitate grad II, diabet zaharat netratat şi hipertensiune arterială). Bărbatul fusese internat pe data de 21.04.2020 în Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, după care, o zi mai târziu, a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie. În urma acestui nou deces, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa, în judeţul Iaşi, din cauza infectării cu SARS-CoV-2 a ajuns la 17. (E.M.)