Breaking News

Tăriceanu va solicita invitarea „în faţa Parlamentului” a preşedintelui Klaus Iohannis

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va depune o solicitare la Biroul permanent al Senatului prin care solicită demararea procedurilor în sensul invitării „în faţa Parlamentului” a preşedintelui Klaus Iohannis pentru prezentarea de către acesta a dovezilor referitoare la o posibilă înţelegere privind autonomia Ţinutului Secuiesc „între un partid parlamentar din România şi o putere străină”.

El a adăugat că va discuta luni cu parlamentarii PSD şi Pro România pentru a obţine susţinea acestora în demersul iniţiat de ALDE.

„Am decis ca, împreună cu colegii mei senatori ALDE Mihai Ruse, Ion Hadârcă şi Ioan Simionca, luând act cu îngrijorare de afirmaţiile preşedintelui României cu privire la o posibilă înţelegere dintre un partid parlamentar din România şi o putere străină pentru înstrăinarea unei părţi importante din teritoriul României, să înaintăm o solicitare oficială Biroului permanent al Senatului pentru demararea procedurilor necesare care să permită audierea în comisiile de specialitate a conducerilor SRI şi SIE, şi a miniştrilor Afacerilor Externe, Apărării şi Afacerilor Interne. De asemenea, solicităm demararea procedurilor pentru invitarea în faţa Parlamentului a preşedintelui României pentru a prezenta dovezile sau informaţiile care au stat la baza acestei acuzaţii şi măsurile pe care le-a luat pentru eliminarea pericolului pe care l-a semnalat”, a scris duminică Tăriceanu pe Facebook. AGERPRES