Italia, ţara europeană cea mai afectată de pandemia de COVID-19, a înregistrat o creştere de 49,4% a numărului de decese în martie 2020 în raport cu media acestei luni în perioada 2015-2019, relatează AFP.
Pentru perioada cuprinsă între 20 februarie, când primul bolnav de COVID-19 a fost înregistrat, şi 31 martie, creşterea este de 38,7%, cu 25.354 mai multe decese în raport cu cei cinci ani precedenţi, potrivit comunicatului comun al Institutului naţional de statistică (ISTAT) şi al Institutului Superior al Sănătăţii (ISS).
Din cele circa 25.300 de decese suplimentare, „mortalitatea ‘directă’ care poate fi atribuită COVID-19 (…) este de circa 13.700 de decese”, potrivit comunicatului.
În ceea ce priveşte celelalte 11.600 de decese suplimentare, „cu datele de care dispunem în prezent putem doar să avansăm ipoteza a trei cauze posibile”, adaugă experţii, chiar dacă ele sunt toate legate într-un mod sau altul de pandemie.
O primă parte a acestor decese, care nu este cuantificată în cifre sau procente, ar fi fost cauzată direct de COVID-19 dar fără ca în cazul acestor persoane decedate să fie efectuate teste, ceea ce a făcut ca ele să nu apară în statistici.
O a doua parte, nici ea cuantificată, ar fi cauzată de „morţi indirecte”, respectiv complicaţii cauzate de COVID-19, ca de exemplu „disfuncţii ale rinichilor sau inimii”, potrivit experţilor, la persoane care nici ele nu au fost testate pentru depistarea infectării cu noul coronavirus.
A treia parte se referă la bolnavi decedaţi din cauza „crizei sistemului spitalicesc” care a fost depăşit iniţial de numărul bolnavilor de COVID-19 şi „teama de a merge la spital în zonele cele mai afectate”, potrivit comunicatului.
Aceste zone cele mai afectate sunt provincii din nordul Italiei, epicentrul epidemiei, care au înregistrat creşteri medii ale numărului de decese vertiginoase: Bergamo, +568% de decese în martie 2020 în raport cu media din precedenţii cinci ani, Cremona (+391%), Lodi (+371%) sau Brescia (+291%).
ISTAT precizează că aceste cifre se bazează pe informaţiile furnizate de 6.866 de municipalităţi din cele 7.904, câte există în peninsulă.
Italia a înregistrat până în prezent aproape 29.000 de decese la un număr de 210.000 de cazuri totale confirmate. AGERPRES