Muzeul Naţional ”George Enescu” îl omagiază pe marele compozitor, la 65 de ani de la moarte

Muzeul Naţional ”George Enescu” îl omagiază pe marele compozitor, la 65 de ani de la moarte, prezentând online mesaje ale unor personalităţi ale muzicii româneşti contemporane, recitaluri şi o expoziţie foto-documentară.

„Astăzi se împlinesc 65 de ani de la moartea compozitorului de geniu George Enescu, iar Muzeul Naţional ‘George Enescu’ ne invită să îl omagiem, de acasă, printr-o serie de evenimente online intitulate ENESCU65”, reaminteşte, într-o postare pe pagina de Facebook, Ministerul Culturii.

Pe site-ul muzeului, www.georgeenescu.ro, şi pe contul de Facebook @muzeulnationalgeorgeenescu sunt difuzate mesaje omagiale ale unor personalităţi ale muzicii româneşti contemporane care au contribuit la cercetarea şi promovarea creaţiei enesciene; recitaluri cu Opusuri enesciene în stagiunea muzeului; expoziţia foto-documentară ENESCU 65 care cuprinde documente inedite din arhiva muzeului – articole de presă, scrisori, fotografii; texte semnate de academicienii Octavian Lazăr Cosma şi Cornel Ţăranu.

„Este o zi importantă pentru muzica românească, dar nu numai, şi pentru întreaga creaţie artistică universală, pentru că Enescu este unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai timpului său, dar din ce în ce mai evident este pentru noi faptul că Enescu a început să fie iubit mai mult în acest secol XXI, el depăşind cu mult vremurile în care a trăit şi a creat”, afirmă managerul muzeului, Cristina Andrei.

Ea adaugă că sălile muzeului sunt astăzi goale, iar vizitatorii s-au mutat în spaţiul virtual.

„Este bine că se află şi acolo. Până la urmă, ei vin către noi, într-un fel sau altul, şi se conectează cu George Enescu. (…) Aşa încât vă invit ca astăzi şi în zilele următoare să rămâneţi în contact cu noi, să trecem cu bine şi să ne revedem live cât mai curând, pentru că live-ul este emoţia aceea pe care o căutăm cu toţii şi să ne gândim la ceea ce a spus Enescu. Nu pot să închei această scurtă intervenţie decât cu vorbele marelui nostru artist şi marelui om care a fost George Enescu şi care spunea: ‘Cultura va trăi. Prea mare e patrimoniul ce l-au acumulat atâtea secole de trudă şi de credinţă pentru a face dintr-o dată tabula rasa din tot ce am strâns şi asimilat. Impasuri a mai avut omenirea şi le-a răzbit pe toate cu o vitalitate eroică. Nu-i va lipsi curajul nici de data aceasta. Trebuie să credem şi vom învinge'”, transmite Cristina Andrei. AGERPRES