Începând cu data de 15 mai, la Iaşi vor fi redeschise bazarul, târgul de cherestea, cimitirele, nu însă şi talciocul, a anunţat, astăzi, primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă desfăşurată în sistem de videoconferinţă. De asemenea, începând de la aceeaşi dată vor putea fi redeschise şi terasele, în condiţiile în care proprietarii acestora vor dori să facă acest lucru şi vor obţine în timp util de la Primărie avizul de funcţionare. „În cazul acestor locuri publice se vor menţine regulile de sănătate publică pentru evitarea răspândirii coronavirusului. Asta înseamnă că, în ceea ce priveşte pieţele agroalimentare, de exemplu, accesul persoanelor se va face după aceleaşi reguli ca în prezent, respectiv cu păstrarea unei distanţe sociale de 1,5 – 2 metri la intrare, cu mască de protecţie şi mănuşi şi, de asemenea, după măsurarea temperaturii corporale. La fel şi în cazul bazarului şi al târgului de cherestea. În ceea ce priveşte pieţele verzi de weekend, acestea vor fi redeschise începând cu data de 22 mai, corturile producătorilor locali urmând să fie amplasate la o distanţă de minimum doi metri unul de altul, pentru a evita aglomeraţia”, a afirmat primarul. Referindu-se la posibila redeschidere a teraselor, şeful municipalităţii a spus că până acum au fost eliberate 14 avize de funcţionare în acest sens. „Proprietarii de terase publice au fost notificaţi de Primărie să vină şi să-şi ridice avizele de funcţionare. Pentru ca activitatea acestora să nu aibă de suferit am decis să le permitem să-şi extindă suprafaţa pe care urmează să-şi amplaseze mesele până la o anumită limită, fără a le mări chiriile”, a mai spus primarul. Şeful municipalităţii a mai anunţat, de asemenea, că tot începând cu data de 15 mai, la Iaşi se vor redeschise parcurile şi grădinile publice, precum şi locurile de joacă pentru copii. (E.M.)