Primarul Mihai Chirica a semnat vineri, 8 mai, contractul de lucrări de construcţie a unei noi grădinițe în zona Bucium. Lucrările vor fi executate de firma Alconf SRL Iași contra unei sume de 3.958.608,48 lei, fără TVA (4.710.744,09 lei, cu TVA). Lucrările sunt finanțate cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional – Axa 4.4 „Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă”, contractul de finanțare europeană fiind semnat de primarul Mihai Chirica pe data de 28 aprilie 2020. Valoarea totală a proiectului este de 5.963.205,99 lei (circa 1,24 milioane euro), iar durata de implementare de 36 de luni, din care 30 de luni reprezintă durata de execuţie a lucrărilor. Grădiniţa cu program prelungit din cartierul Bucium va fi un corp de clădire P+E, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 1.645 metri pătrați. Lucrările vor consta în construirea şi echiparea grădiniţei cu nouă grupe la program prelungit, adică 180 de locuri pentru copii, la care se va adăuga construirea şi amenajarea unui loc de joacă pentru copii. (E.M.)