Breaking News

AEP a finalizat raportul privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României din anul 2019

Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat raportul privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României din anul 2019, acesta fiind transmis celor două Camere ale Parlamentului.

Conform unui comunicat al AEP transmis vineri AGERPRES, raportul arată că alegerile pentru preşedintele României din anul 2019 s-au desfăşurat cu respectarea prevederilor legale, asigurându-se posibilitatea exercitării dreptului de vot pentru toţi cetăţenii care au dorit să îşi exprime opţiunea electorală.

În secţiile de votare din ţară, întregul proces electoral s-a derulat într-un climat general de normalitate, fără a fi înregistrate evenimente care să afecteze bunul curs al acestuia sau legalitatea exercitării votului, mai menţionează sursa citată.

AEP arată că modificarea legislaţiei electorale a oferit alegătorilor din străinătate alternativa exercitării dreptului de vot prin corespondenţă, precum şi extinderea programului de votare în cadrul secţiilor din străinătate pe durata a trei zile.

„Aceste măsuri, corelate cu creşterea numărului de secţii de votare şi a numărului membrilor-operator de calculator repartizaţi în fiecare dintre secţiile de votare din străinătate, precum şi cu soluţia tehnică de generare a listelor electorale suplimentare în mod electronic, au optimizat desfăşurarea procesului electoral în străinătate, conducând la diminuarea timpilor de aşteptare pentru alegători”, menţionează AEP.

Toţi alegătorii care s-au prezentat la secţiile de votare şi-au exercitat dreptul de vot, mai precizează AEP, adăugând că la alegerile prezidenţiale din anul 2019 au votat în străinătate, la primul tur, 675.276 de alegători, iar la turul al II-lea – 944.172 de persoane. La scrutinul din anul 2014 au votat în străinătate, la primul tur, 161.262 de alegători, iar la turul al II-lea – 379.116.

Raportul descrie organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României din anul 2019, cuprinzând referiri la cadrul normativ, Registrul electoral şi listele electorale permanente, secţiile de votare şi logistica electorală, administraţia electorală, candidaţi, campania electorală şi informarea alegătorilor, finanţarea campaniei electorale, participarea la scrutin, rezultate, abaterile şi disfuncţionalităţile constatate, precum şi propunerile Autorităţii Electorale Permanente vizând necesitatea unificării legislaţiei electorale într-un Cod electoral, mai arată sursa citată. AGERPRES