Guvernul a aprobat proiectul privind anularea examenelor naţionale de absolvire 2020

Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Guvernul de la Chişinău a aprobat miercuri decizia pentru aprobarea proiectului de lege privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea 2020, transmite MOLDPRES.

Hotărârea a fost luată în urma propunerii Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, care a decis să anuleze examenele naţionale pentru anul de studii 2019-2020.

„Situația excepțională cere soluții excepționale, iar realitatea de zi cu zi obligă uneori la măsuri pe care ți-ai dori să nu fie nevoie să le iei. Decizia noastră nu a fost luată ușor. Am cântărit fiecare aspect, am ales din toate scenariile posibile, am analizat fiecare situație în parte şi am constatat că aceasta este cea mai bună în condiţiile create”, a estimat ministrul de resort, Igor Şarov.

Potrivit oficialului, diplomele de absolvire din acest an, atât pentru treapta gimnazială, cât şi cea liceală, vor fi eliberate în baza mediilor anuale, având aceeaşi valoare juridică ca şi actele din anii precedenţi.

La rândul său, prim-ministrul Ion Chicu a relevat că „virusul nu a plecat” şi deciziile luate de autorităţi trebuie să ţină cont în primul rând de sănătatea atât a elevilor, cât şi a cadrelor didactice”.