Breaking News

China contează pe cinci vaccinuri experimentale anti-COVID-19 testate pe om

China contează de acum pe cinci vaccinuri experimentale anti-COVID-19 testate pe om şi „progresele sunt satisfăcătoare” cu doze deja inoculate pe 2.500 de voluntari, a declarat vineri un viceministru al sănătăţii, citat de France Presse.

Căutând să-i protejeze pe chinezi şi să diminueze criticile occidentale cu privire la modul de gestionare a epidemiei, guvernul chinez încurajează institute publice şi companii private să-şi accelereze cercetările.

„Pe ansamblu, progresele sunt pe calea cea bună” datorită unei bune cooperări între serviciile de sănătate, spitale şi institute de cercetare, şi-a exprimat satisfacţia Zeng Yixin, viceministru al sănătăţii.

„În total 2.575 de voluntari au fost vaccinaţi în cadrul diferitelor proiecte” şi „niciun efect indezirabil major nu a fost raportat”, a subliniat Zeng în cursul unei conferinţe de presă la Beijing.

El nu a evocat data comercializării unui eventual vaccin, estimând totuşi că „faza a 2-a” a tuturor testelor clinice aflată în curs în prezent va fi terminată până în luna iulie – aceasta fiind a doua din cele trei etape ale testelor pe om care trebuie validate înaintea oricărei comercializări.

Cinci proiecte sunt deci în curs de derulare.

Academia militară de ştiinţe medicale a armatei chineze, în colaborare cu compania CanSino BIO, lucrează la un vaccin care utilizează un adenovirus – un virus-vector pentru a face să intre patogenul în organism.

Celelalte patru proiecte vizează vaccinuri mai clasice, care conţin o versiune inactivă dintr-un patogen (în acest caz, noul coronavirus SARS-CoV-2), administrată pentru a declanşa o reacţie imunitară la pacient.

Două sunt efectuate de uriaşa companie chineză din domeniu, China National Biotec Group (CNBG): unul în colaborare cu Centrul chinez de control şi prevenţie a maladiilor, celălalt cu Institutul de virusologie din Wuhan – oraşul din centrul Chinei unde a fost reperat coronavirusul pentru prima oară.

Compania farmaceutică Sinovac, cu sediul la Beijing, lucrează la propriul său vaccin. Numele entităţii care efectuează cel de-al cincilea test clinic nu este făcut public pentru moment.

Autorităţile ar putea să-şi dea aprobarea în iunie pentru alte teste asupra omului, potrivit viceministrului.

Sectorul vaccinurilor în China este subminat de o criză de încredere după mai multe scandaluri. Descoperirea în 2018 într-o întreprindere din provincia Jilin (nord-est) a unui proces de fabricaţie ilegal a unui antirabic provocase indignare.

În 2017, un fost înalt responsabil al Agenţiei chineze a medicamentului a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru luare de mită din partea fabricanţilor de vaccinuri.AGERPRES