Dan Barna afirmă că USR „se va implica, în orice moment, în ceea ce înseamnă salvarea României”

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, întrebat dacă USR ar accepta să intre la guvernare după încheierea stării de alertă, a declarat că formaţiunea „se va implica, în orice moment, în ceea ce înseamnă salvarea României”.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă online, în care liderul USR a prezentat 24 de „angajamente de reformă” pentru România, baza „pe care USR va negocia intrarea la guvernare”, printre ele numărându-se: eliminarea pensiilor speciale, zero taxe pe salariul minim, flexi-munca sau introducerea prevederii „Fără Penali în funcţii publice” în Constituţie.

„Am spus-o deja de câteva săptămâni, continui să o spun: USR se va implica în orice moment în ceea ce înseamnă salvarea României. Avem acest obiective, avem aceste angajamente. În momentul în care un astfel de scenariu va apărea pe masă, ne aşezăm la masă, discutăm cu toată deschiderea”, a spus Barna.

Liderul USR a mai spus că în prezent relaţia cu PNL este „corectă şi cinstită” şi că parlamentarii Uniunii susţin iniţiativele pe care le consideră necesare pentru România, furnizând însă o „opoziţie responsabilă”.

„Nu facem nici opoziţia populistă pe care o practică PSD, care priveşte bugetul României ca pe un sac fără niciun fel de fund, unde sunt aruncate resurse în toate direcţiile, fără nicio responsabilitate pentru anii următori, dar nici nu am fost un vagon agăţat la trenuleţul PNL, în care să votăm cu ochii închişi orice iniţiativă a avut Guvernul sau PNL în Parlament. Acolo unde au fost lucruri bune şi necesare le-am susţinut şi vom continua să o facem. Acolo unde sunt politicianisme şi practici ale vechii clase politice, evident, le-am contestat, inclusiv această lege privind starea de alertă. Să nu uităm că ea a venit în Parlament cu diverse – cum să le spun? – gogoriţe, cum era aceea cu angajarea oamenilor fără niciun fel de concurs”, a afirmat el.

Pe de altă parte, în ce priveşte ipoteza unei intrări a USR la guvernare alături de PSD, Barna a subliniat că acest lucru nu se poate produce „în niciun context”. Totodată, a mai declarat că o moţiune de cenzură în acest moment ar reprezenta „un vârf de iresponsabilitate şi un joc în care USR” nu va intra.

În ce priveşte negocierile cu PLUS pentru realizarea fuziunii, Barna a arătat că există deja o decizie în acest sens şi că în momentul de faţă se discută doar despre calendar.

„Pentru calendar, avem mai multe date posibile: înainte de alegeri, între locale şi parlamentare sau după alegeri”, a spus el.

Referitor la portofoliile de care ar fi interesat USR, Barna a nominalizat: dezvoltarea, zona economică, mediul, justiţia.

„Dincolo de un portofoliu sau altul, care vor face subiectul negocierii, fără doar şi poate, USR şi Alianţa USR PLUS vor conta în următoarea guvernare şi vrem să contăm în următoarea guvernare ca parteneri asumaţi, care să aibă un rol în proiectul de dezvoltare a României. Nu vizăm şi nu va fi această situaţie în care să avem două ministere decorative: Relaţia cu Parlamentul şi încă un ministru fără portofoliu, doar ca să fim acolo, cum fac vechile partide satelit”, a susţinut el. AGERPRES