Parlamentul European a adoptat vineri o rezoluţie privind revizuirea următorului buget al UE şi planul de redresare economică după criza provocată de pandemie, solicitând un pachet solid, axat pe nevoile cetăţenilor, şi insistând că Fondul de redresare trebuie adăugat noului Cadru Financiar Multianual şi că nu poate reprezenta un argument pentru reducerea acestuia.
Rezoluţia a fost adoptată cu 505 voturi pentru, 119 împotrivă şi 69 de abţineri, informează un comunicat al PE.
„Cetăţenii europeni trebuie să se afle în centrul strategiei de redresare”, subliniază eurodeputaţii, precizând că Parlamentul va acţiona ferm în apărarea intereselor cetăţenilor. Eforturile de redresare trebuie să aibă o puternică dimensiune socială, abordând inegalităţile sociale şi economice şi nevoile celor mai afectaţi de criză, consideră membrii PE.
PE insistă asupra faptului că noul „fond de redresare şi de transformare” trebuie să aibă o valoare de 2 mii de miliarde de euro, să fie finanţat „prin emiterea de obligaţiuni de redresare pe termen lung”, iar sumele să fie acordate „prin împrumuturi şi, în principal, prin granturi, plăţi directe pentru investiţii şi capitaluri proprii”.
De asemenea, PE solicită Comisiei Europene să nu utilizeze multiplicatori financiari „fantezişti şi îndoielnici” pentru a prezenta cifre ambiţioase, deoarece este în joc credibilitatea UE.
Planul de redresare trebuie să fie finanţat în plus faţă de următorul Cadru Financiar Multianual (CFM), nu în detrimentul programelor UE existente şi viitoare, avertizează eurodeputaţii. În plus, aceştia insistă asupra faptului că bugetul multianual trebuie consolidat şi subliniază că PE îşi va utiliza atribuţiile de veto în cazul în care solicitările sale nu sunt satisfăcute.
Sumele prevăzute pentru redresare „ar trebui să meargă spre programe înscrise în bugetul UE”, pentru a garanta o „supraveghere şi o participare parlamentară deplină”.
PE trebuie, de asemenea, să fie implicat pe deplin „în elaborarea, adoptarea şi punerea în aplicare a fondului de redresare”, mai menţionează rezoluţia. Parlamentul avertizează Comisia cu privire la „orice încercare de a concepe o strategie europeană de redresare în afara metodei comunitare şi prin recurgerea la mijloace interguvernamentale”.
„Pachetul de redresare masivă”, pe care eurodeputaţii l-au solicitat deja în rezoluţia recentă din aprilie, trebuie să aibă o „durată proporţională cu impactul profund pe termen lung preconizat al crizei actuale”, menţionează rezoluţia.
Acesta trebuie să „transforme economiile noastre” prin sprijinirea IMM-urilor, „să crească oportunităţile în materie de locuri de muncă şi să dezvolte competenţe profesionale pentru a atenua impactul crizei asupra lucrătorilor, consumatorilor şi familiilor”. Eurodeputaţii solicită ca investiţiile să fie axate pe priorităţile prevăzute în Pactul ecologic european şi în agenda digitală şi insistă asupra creării unui nou program european de sănătate autonom.
Nu în ultimul rând, deputaţii îşi reiterează apelul pentru introducerea unor noi „resurse proprii”, astfel încât să fie evitată o creştere suplimentară a contribuţiilor directe ale statelor membre la bugetul UE pentru a răspunde nevoilor CFM şi Fondului de redresare şi de transformare. Întrucât plafonul pentru veniturile UE este exprimat în Venitul Naţional Brut (VNB), care potrivit preconizărilor va scădea semnificativ ca urmare a crizei, europarlamentarii fac apel, de asemenea, la „o creştere imediată şi permanentă a plafonului pentru resurse proprii”.
„În textul rezoluţiei, pe care eu am negociat-o în numele Grupului PPE din Parlamentul European, cerem ca Planul de redresare după criza COVID-19 pe care Comisia Europeană urmează să-l propună să se bazeze în primul rând pe un fond de redresare cuprinzător, prin care să fie alocate tuturor ţărilor membre fonduri europene nerambursabile suplimentare şi credite în condiţii avantajoase”, a afirmat într-un comunicat eurodeputatul Siegfried Mureşan, vicepreşedintele grupului PPE din PE responsabil pentru buget.
În plus, a subliniat el, PE insistă ca acest fond să nu afecteze celelalte alocări din CFM al UE.
„Nu vrem ca noul fond de redresare să fie finanţat prin tăieri de la celelalte priorităţi ale Uniunii Europene, precum agricultura, coeziunea, sprijinirea micilor întreprinzători, combaterea schimbărilor climatice, cercetarea sau siguranţa cetăţeanului. Vrem ca acest fond să se regăsească în viitorul buget multianual al UE, dar să beneficieze de resurse noi, nu de bani pe care i-am alocat pentru sprijinirea fermierilor, construcţia de autostrăzi, reducerea emisiilor de carbon şi către alte priorităţi europene care sunt în continuare importante pentru cetăţenii europeni”, a mai precizat Mureşan.
Nu în ultimul rând, el a reiterat solicitarea către Comisia Europeană ca Parlamentul să fie implicat în tot procesul de luare a deciziilor privind viitorul buget al Uniunii Europene, precum şi în crearea şi implementarea planului de redresare.
„Pentru ca acest plan de redresare să aibă susţinere democratică, trebuie să aibă susţinerea PE. Iar noi îl vom susţine doar dacă vom fi implicaţi în implementarea lui şi vom avea posibilitatea să-l îmbunătăţim în interesul cetăţenilor, dacă este nevoie. În orice ţară normală, Parlamentul are rol decisiv în adoptarea instrumentelor bugetare şi aşa trebuie să se întâmple şi în această situaţie”, a reiterat eurodeputatul PNL.AGERPRES