Baza de agrement de la Ciric, redeschisă începând din acest weekend

Începând cu data de 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgenţă şi intrarea în stare de alertă, Baza de agrement “Ciric” și celelalte zone de picnic vor fi redeschise. Programul de funcționare a Bazei de agrement Ciric în această perioadă este în intervalul orar 7.00 – 21.00, inclusiv pentru terenurile de tenis. Accesul și utilizarea bazei sunt posibile cu respectarea anumitor reguli:

(1) Este interzis accesul în incintă a persoanelor care prezintă simptome de boală.

(2) Este interzis accesul în foișoare a unor grupuri mai mari de trei persoane dacă nu sunt membri ai aceleiași familii.

(3) Este interzisă staționarea pe băncile de relaxare a unor grupuri mai mari de două persoane fără să poarte mască, excepții făcând membrii aceleiași familii.

(4) Este recomandat să se păstreze o distanță de minim 1,5 metri față de celelalte persoane.

(5) La zonele de grătare este permis accesul grupurilor formate din cel mult trei persoane, care vor purta măști de protecție, excepții făcând membrii aceleiași familii.

(6) La grupurile sanitare se recomandă a se păstra distanța de minim 1,5 metri între persoane.

(7) Baza sportivă se va deschide pentru sporturile unde se poate menține distanța socială și nu participă mai mult de trei persoane.

(8) La zona de debarcader se permite plimbarea cu barca sau hidrobicicleta pe lac și nu mai mult de două persoane într-o barcă, condiționat de purtarea măștilor dacă nu sunt membri ai aceleiași familii. Fac excepție membrii aceleiași familii, care pot ocupa întreaga capacitate a ambarcațiunii. (E.M.)