Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la dezbaterea din Plenul Senatului a moţiunii simple depusă de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat.
Acesta a precizat că anul acesta pentru Programul „Tânărul Fermier” se vor aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora.
„Domnilor, cei care au plecat din păcate în această perioadă, pleacă de ani de zile, ca urmare a contractelor pe care le au cu angajatorii de acolo. Mulţi dintre ei alungaţi de politica păguboasă a PSD-ului, din regiunile pârjolite de baronii voştri. Ce programe aţi gândit voi pentru românii care au plecat să muncească în Europa? Aţi alungat din ţară peste 4 milioane de români, în cei 22 de ani de guvernare, iar acum le propuneţi să cultive acasă sparanghel? Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei. Anul acesta, Programul „Tânărul Fermier” va aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora”, a spus ministrul Agriculturii.
Adrian Oros a adăugat că, pentru prima dată, beneficiarii acestui program vor primi şi până la 50 de hectare în arendă sau concesiune. „Nu le vom mai da prietenilor voştri pe redevenţe ridicole. Din iunie, vom implementa o schemă de sprijin pentru cei care angajează muncitori zilieri sau sezonieri. Am adoptat Hotărârea Guvernului nr. 356/2020 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industrie alimentară”, a mai spus Oros.
Moţiunea a fost adoptată cu 68 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” şi cinci abţineri. AGERPRES