Breaking News

Aglomeraţie la casieriile ApaVital în prima zi de la reluarea programului normal cu publicul

Începând cu data de 18 mai, ApaVital a reluat activitatea de relaţii cu publicul, prima zi de lucru după încheierea stării de urgență aducând aglomerație la casierii și nemulțumiri din partea clienților cu privire la timpii de așteptare.
În aceste condiții, conducerea ApaVital aduce la cunoștința tuturor utilizatorilor că rolul principal al casieriilor este acela de a facilita plata unor terțe activități (situații de lucrări, vidanjări, avize și proiecte, etc.), pentru plata facturilor reprezentând contravaloarea serviciilor de apă și de canalizare existând numeroase alte alternative de plată. În acest context, reprezentanţii ApaVital anunţă că au în vedere închiderea treptată a casieriilor proprii, păstrând doar punctele destinate plății de situații de lucrări. “Cele două luni pe care le-am parcurs în stare de urgență au demonstrat că se poate și altfel, majoritatea clienților noștri apelând la surse alternative de plată a facturilor ApaVital: plăți online, plăți prin intermediul unor aplicații informatice, plăți prin intermediul instituțiilor bancare. În aria noastră de operare sunt peste 660 de puncte în care se pot efectua plăți în numerar ale facturilor de apă și canalizare, distribuite relativ echilibrat pe teritoriul atât a municipiului cât și a județului Iași. Este vorba despre punctele de plată Pay Zone (aflate în sute de magazine), de locațiile WESTACO, aflate în diverse benzinării (OMV, Petrom) sau în supermarket-uri (locațiile INMEDIO), de sucursalele instituțiilor bancare, care oferă o generoasă ofertă de instrumente bancare prin intermediul cărora puteți efectua plățile. Plata facturilor se poate face și online, direct pe site-ul nostru, iar de curând am simplificat procedurile pentru plățile online, permițând efectuarea acestora fără a mai fi necesară crearea unui cont de client: doar prin simpla introducere a codului de abonat, puteți afla cât aveți de plată și puteți efectua tranzacția, imediat și în condiții maximă de siguranță. Nu în ultimul rând, se pot efectua plăți prin intermediul aplicației informatice PAGO. În concluzie, recomandăm utilizatorilor să apeleze în continuare la variante alternative pentru plata facturilor ApaVital, eliminând astfel riscul aglomerării casieriilor și evitând punerea în pericol a sănătății publice”, precizează reprezentanţii ApăaVital într-un comunicat de presă. (E.M.)