Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a salutat disputarea primei competiţii de golf de la declanşarea crizei sanitare, exprimându-şi speranţa că sportul îşi va reintra în drepturi când mai curând, după criza generată de pandemia de coronavirus.
Duminică, numărul unu mondial în golful profesionist, nord-irlandezul Rory McIlroy, a făcut pereche cu americanul Dustin Johnson, în cadrul unei confruntări demonstrative „doi la doi” în scop caritabil, împotriva americanilor Rickie Fowler şi Matthew Wolff.
Perechea McIlroy/Johnson a câştigat 1.850.000 dolari pentru American Nurses Foundation, în timp ce Fowler şi Wolff au totalizat 1.150.000 dolari pe care i-au donat Fundaţiei CDC (Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor).
Aceştia s-au înfruntat pe parcursul de la Seminole Golf Club din Juno Beach (Florida), cu respectarea unor măsuri sanitare stricte, duelul fiind transmis în direct la televiziune.
„Era timpul. Este ceva minunat de urmărit. Sunt puţin obosit să privesc turnee de golf vechi de zece ani, în care ştii cine este câştigătorul”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un interviu acordat postului NBC.
„Dorim revenirea sportului, ne este dor de sport. Avem nevoie de sport în ceea ce priveşte psihicul, psihicul ţării noastre şi spre asta mergem”, a adăugat Trump.
Preşedintele american este un iubitor al golfului şi jucat de-a lungul vremii împotriva unor nume mari ale acestui sport, precum Tiger Woods, Jack Nicklaus sau Rory McIlroy, ultimul criticându-l săptămâna trecut pe Trump pentru modul în care preşedintele a reacţionat în faţa crizei coronavirusului.
AGERPRES