Varujan Vosganian i-a cerut premierului să facă o solicitare către Comisia Europeană pentru ca României să îi fie realocate fonduri pentru investiţii

Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte al ALDE, a declarat luni că, până săptămâna trecută, Comisia Europenă a aprobat 90 de scheme de ajutor de stat pentru ţările Uniunii Europene, în valoare de 1.900 de miliarde de euro, iar România ar fi trebuit să primească 20 de miliarde de euro, raportat la mărimea ţării şi ponderea PIB-ului ei în UE.

„Noi v-am rugat să ne spuneţi ce aţi făcut pentru relansarea economică. Practic, nu ne-aţi spus nimic. Ne-aţi spus numai ce o să se facă. Citeam zilele trecute un comunicat al Comisiei Europene care spunea că până săptămâna trecută s-au aprobat 90 de scheme de ajutor de stat pentru ţările Uniunii Europene în valoare de 1.900 de miliarde de euro, ceea ce, dacă raportăm la mărimea României şi ponderea PIB-ului României în UE, ar fi trebuit să avem un corespondent de 20 de miliarde de euro, adică 100 de miliarde de lei. Deci, aşa cum spuneţi, dacă suntem prima ţară din UE ar fi trebuit ca astăzi să ne prezentaţi defalcat programul de scheme de ajutor de stat de 100 de miliarde de lei. Ne-aţi prezentat un program de 15 miliarde de lei în care autoritatea care administrează ne-a spus că numai 12 firme au accesat”, a spus Vosganian, la „Ora prim ministrului” din plenul Camerei Deputaţilor.

 

Imagine: Camera Deputaţilor


Vosganian i-a cerut premierului să îi răspundă la mai multe întrebări şi să facă o solicitare către Comisia Europeană pentru ca României să îi fie realocate fonduri pentru investiţii.

„Vă rog să ne spuneţi dacă există o listă a marilor proiecte de infrastructură care vor fi continuate în acest an şi, cum plecaţi de aici, să-i rugaţi pe cei de la Ministerul Transporturilor să o facă publică, cu toate termenele şi finanţările până la sfârşitul anului. În al doilea rând, vă rog să ne spuneţi cât anume implică statul direct din buget în marea infrastructură în acest an, mai ales că aveam şi această posibilitate de a avea un deficit mai mare de 3%. În al treilea rând, să ne spuneţi cum intervine statul în susţinerea nerambursabilă (…) şi în implicarea ca acţionar în firmele private. Să ne spuneţi efectiv cum lucrează schemele de garantare, pentru că noi nu am înţeles, pentru că aşa cum este Programul IMM Invest firmele nu câştigă nimic, pentru că ele trebuie să aibă garantare sută la sută, trebuie să aibă performanţă. Vă rog să ne spuneţi care sunt schemele de susţinere a ofertei, care sunt voucherele pe turism, care sunt fondurile culturale. Cred că sunteţi conştient că dacă merg lucrurile aşa o să pierdem cel puţin 7-8 miliarde de euro din fondurile europene. Vă solicit ca imediat să transmiteţi Comisiei Europene o solicitare din partea României de realocare a acestor sume pentru investiţii”, a explicat reprezentantul ALDE. AGERPRES