Fishermen tie their boats along the shore during rain before Cyclone Amphan makes its landfall, in the Baleswar district of the eastern state of Odisha, India, May 20, 2020. REUTERS/Stringer NO ARCHIVES. NO RESALES.

Ploi torenţiale şi vânturi puternice s-au dezlănţuit în două state din estul Indiei şi în regiuni din Bangladesh

Ploi torenţiale şi vânturi puternice s-au dezlănţuit în două state din estul Indiei şi în regiuni din Bangladesh cu câteva ore înainte de sosirea unui ciclon puternic, care ar urma să lovească miercuri zonele costiere, iar echipele de intervenţie evacuează milioane de săteni către altitudini mai înalte într-o operaţiune complicată, desfăşurată în plină pandemie de COVID-19, informează Reuters.

Oficiali ai agenţiei de gestionare a dezastrelor din Bangladesh au declarat că s-au mobilizat pentru a evacua circa două milioane de persoane din regiunile de coastă pe măsură ce ciclonul Amphan se apropie dinspre Golful Bengal.

Potrivit departamentului de meteorologie din India, cel mai probabil Amphan va scădea în intensitate şi va deveni o furtună ciclonică intensă, care va lovi zonele de coastă în apropiere de statul Bengalul de Vest sau de Bangladesh până la prânz, ora locală (06:30 GMT).

Un oficial din Ministerul de Interne indian a precizat că autorităţile din Bengalul de Vest şi Orissa se străduiau să găsească adăposturi pentru miile de refugiaţi, întrucât cele existente sunt folosite drept centre de carantină pentru bolnavii de COVID-19.

Autorităţile amenajează adăposturi suplimentare în pieţe şi clădiri guvernamentale cu respectarea regulilor de distanţare socială, distribuind în acelaşi timp măşti şi eşarfe sătenilor.

Forţele de ordine din Bengalul de Vest, care se aşteaptă să fie grav afectat de furtună, au precizat că oamenii nu doresc să meargă în adăposturi întrucât le e teamă că ar putea contracta COVID-19, mulţi dintre aceştia refuzând să-şi părăsească gospodăriile şi animalele.

”A trebuit să forţăm pur şi simplu oamenii să-şi părăsească locuinţele, să poarte măşti şi să-i adăpostim în clădiri guvernamentale”, a precizat un înalt oficial din Poliţia capitalei Bengalului de Vest, Calcutta.

Oficiali din domeniul traficului feroviar au deviat trenurile de pe traiectoria ciclonului pentru a proteja miile de navetişti care călătoresc spre statele estice dinspre capitala New Delhi după ce şi-au pierdut slujbele din cauza restricţiilor impuse pentru limitarea pandemiei de COVID-19.AGERPRES